Times New Roman o dă în judecată pe Dăncilă pentru că ”tăvălește imaginea și demnitatea de român” și îi cheamă pe români să li se alăture

În plus, jurnalistul susține că acțiunea depusă de Dăncilă este un atac la libertatea presei și consideră că este asurd să i se solicite daune de 1000.000 de euro pentru „o constatare pe care a făcut-o orice om cu un minim de discernământ”. Petrar solicită de la Dăncilă prejudicii de imagine de un leu și explică că aceste daune simbolice sunt solicitate „pentru că eu sau colegii mei luptăm pentru păstrarea libertății de exprimare, nu pentru bani”.
„Abordarea mea și a avocatului meu este clară: dacă e cineva care suferă prejudicii de imagine sau atingeri ale dreptului la demnitate, suntem noi, românii. Prin tot ceea ce face, facilitând ca o persoană incompatibilă cu funcția de premier (din cauza unei condamnări penale) să conducă România prin intermediul ei, prin modul în care se exprimă, prin gafele pe care le face, Viorica Dăncilă aduce atingere demnității noastre și ne aduce grave prejudicii de imagine.
În încheiere, nu pot decât să-i încurajez și pe alți români să constate că Viorica Dăncilă le provoacă grave prejudicii de imagine și să acționeze în consecință. Astfel, orice cetățean român poate face cereri de intervenție în interes propriu, în dosarul nostru 10816/3/2018 – Tribunalul București, în care să solicite același lucru, să se constate încălcarea dreptului său la demnitate și imagine în calitate de cetățean al României”, se mai arată în comunicat.