VIDEO Țintele vizate de rachetele rusești în SUA: Pentagonul, Camp David

Televiziunea de stat din Rusia a enumerat obiective militare americane care ar fi vizate de Moscova în cazul unui atac nuclear, anunţând că o rachetă hipersonică la care Rusia lucrează ar putea să lovească aceste ţinte în mai puţin de cinci minute, relatează Reuters.

Între obiectivele menţionate se află Pentagonul şi reşedinţa prezidenţială din Camp David, statul Maryland.

Informaţiile, neobişnuite chiar şi pentru standardele uneori războinice ale televiziunii de stat ruse, au fost difuzate duminică seara, după ce preşedintele Vladimir Putin a declarat că Moscova este pregătită din punct de vedere militar pentru o criză de tipul celei a „rachetelor cubaneze” în cazul în care Statele Unite doresc aşa ceva.

În emisiunea de duminică seara, Dmitri Kiseliov, prezentator al uneia dintre principalele emisiuni săptămânale pe teme politice, „Vesti Nedeli”, a prezentat harta Statelor Unite şi a identificat mai multe ţinte pe care, în opinia lui, Moscova ar vrea să le lovească în cazul unui război nuclear.

Între obiectivele pe care Kiseliov le-a descris ca fiind reşedinţe prezidenţiale sau centre de comandă militare se află, printre altele, Fort Ritchie, o bază militară de instruire din Maryland, închisă în 1998, McClellan, o bază americană a Forţelor Aeriene în California închisă în 2001, şi Jim Creek, o bază navală de comunicaţii în statul Washington.

Kiseliov, apropiat Kremlinului, a spus că racheta hipersonică „Zircon” pe care Rusia o dezvoltă ar putea lovi ţinte în mai puţin de cinci minute dacă ar fi lansată de pe submarine ruseşti.

Zborul hipersonic înseamnă, în general, o viteză de cinci ori mai mare decât viteza sunetului.

„Deocamdată, nu ameninţăm pe nimeni, dar dacă are loc o astfel de desfăşurare, răspunsul nostru va fi instantaneu „, a spus el.

Kiseliov este una dintre principalele voci antiamericane ale televiziunii de stat ruse. El a spus odată că Moscova ar putea transforma Statele Unite în cenuşă radioactivă. Contactat să comenteze afirmaţiile făcute de Kiseliov, Kremlinul a declarat că nu intervine în politica editorială a televiziunii de stat.

Odată cu creşterea tensiunilor amplificate de teama Rusiei că Statele Unite ar putea desfăşura rachete nucleare cu rază medie de acţiune în Europa, în contextul în care un tratat pentru controlul armelor din perioada Războiului Rece se destramă, Putin a declarat că Rusia va fi obligată să răspundă prin amplasarea de rachete nucleare hipersonice pe submarine în apropierea apelor SUA.

Statele Unite afirmă că nu au planuri imediate să desfăşoare astfel de rachete în Europa şi au respins avertismentele lui Putin, apreciind că este vorba de propagandă. În prezent, SUA nu au la sol rachete nucleare cu rază medie de acţiune pe care ar putea să le amplaseze în Europa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *