Tinutul Secuiesc – vot in Senat
Azi, Senatul ar putea vota în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă privind statutul de autonomie al ţinutului secuiesc, act normativ care are un raport de respingere din partea Comisiei de administraţie.
Pe 11 aprilie, Camera Deputaţilor a respins proiectul initiat de deputatul UDMR Kulcsár-Terza József-György, care propunea autonomie teritorială a ţinutului secuiesc în interiorul statului român.
Fostul premier Mihai Tudose a criticat în plenul Camerei Deputaților iniţiativa UDMR. “Nu cred că aţi reacţiona foarte frumos, stimaţi colegi de la UDMR, dacă, începând de astăzi sau de mâine, o mulţime de colegi de-ai dumneavoastră din Parlament ar avea nişte propuneri de discuţie amiabilă de restrângere a unor drepturi pe care le aveţi deja. Nu ne-am dori, Dumnezeule, dar să discutăm despre chestia aia amiabil, fără patimă, fiindcă pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit, tot aşa, amiabil. E jenant ce faceţi, stimaţi colegi”, a spus deputatul Mihai Tudose.
Sursa foto: DCnews.ro