Toader Este Pregătit Și Pentru Aviz Negativ De la CSM Pentru Șefia DNA!
Ministrul Justiției, Tudorel Toader, este pregătit pentru un aviz negativ de la CSM în cazul popunerii pentru DNA. Toader a dat primele declarații publice de la nominalizarea Adinei Florea pentru a prelua șefia DNA. El nu a dorit să facă prea multe declarații pe această temă, dar a subliniat în mai multe rânduri că avizul este unul consultativ indiferent dacă este pozitiv sau negativ. El a adăugat că va merge pe 27 septembrie la CSM, atunci când Secția pentru Procurori va analiza propunerea sa. Avizul CSM va fi transmis ministruluiu Justiției pe 2 octombrie urmând ca ulterior acesta să ajună la președintele Klaus Iohannis care va avea un verdict definitiv.
„Avizul consultativ, spune şi denumirea lui, este consultativ. Sigur că nu poate bloca procedura. Este un corp de experţi – procurorii de la CSM, care prin punctul de vedere, avizul pe care îl vor formula ajuta decidentul în luarea celei mai bune decizii. Vedem ce va fi pe data de 27 septembrie. Avizul consultativ nu blochează procedura, avizul consultativ îl consiliază pe decident pentru a lua cea mai bună decizie. Va ajunge la preşedinte, preşedintele va vedea dosarul, programul managerial, raportul meu, avizul CSM-ului pozitiv sau negativ şi va putea să decidă în cunoşţinţă de cauză”, a precizat ministrul Justiției.