Toader: Nu am vorbit în numele meu despre amnistie și grațiere

Ministrul Justiției Tudorel Toader se joacă de-a declarațiile. După ce s-a prezentat la CEX-ul PSD ca să găsească soluții pentru condamnatul Liviu Dragnea, Toader încearcă să distragă atenția de la amnistie și grațiere.

„În primul rând, dorința mea era și rămâne să nu schimbați sensul afirmațiilor, să nu tăiați din context și să rezulte altceva. Eu când m-am referit la cele discutate, afirmate în ședința de ieri, ce s-a spus acolo? Că dacă sunt și alte soluții de natură să…Dacă nu, amnistia și grațierea să rămână ultima soluție. Dar a fost un enunț făcut de către cineva anume, nu am vorbit în numele meu, probabil nici nu trebuia să vorbesc, pentru că erați acolo și ați auzit ce am auzit și eu. Erați acolo când v-am spus la revedere și am plecat. Mai mult de atât nu am participat la alte discuții și dumneavoastră dornici de subiecte, vă înțeleg, dar nu schimbați sensul. Prezentați așa cum este prezentat de fiecare parte, iar eu am spus: s-a afirmat și am făcut referire la ce e acolo, în rest spuneam dimineață că suntem în stadiul în care fusesem aseara, la ora 20. Până la 5-6 dimineața nu s-a schimbat nimic din punctul meu de vedere”, a spus Tudorel Toader.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *