Toader se distanțează de modificările aduse de PSD Codurilor penale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat că proiectele de modificare a Codului penal şi de procedură penală au plecat de la Minister fiind în acord cu deciziile CCR, dar au suferit modificări la Comisia specială din Parlament, condusă de Florin Iordache.

Ministrul Justiţiei a spus ambele propuneri de modificare ale celor două Coduri au respectat toate rigorile impuse de lege atunci când au fost transmise de la Minister către Parlament, însă acolo au suferit modificări în Comisia prezidată de Florin Iordache.

„Anul trecut la Ministerul Justiţiei cu colegii mei am elaborat un proiect de lege pentru modificarea Codului Penal în sensul punerii acord cu deciziile Curţii Constituţionale – limitative sau interpretative – şi era şi directiva privind confiscarea extinsă. Proiectul de lege – sigur, l-am pus în dezbatere publică, în transparenţă decizională şi aşa mai departe – l-am prezentat în Guvern, Guvernul l-a adoptat şi a ajuns în Parlament la Comisia specială, care l-a dezbătut, l-a îmbunătăţit, a adăugat multe alte soluţii, a ajuns la Curte, Curtea a zis că astea îs bune, astea îs constituţionale, astea îs neconsttuţionale. Tot anul trecut, tot aici la Minister am redactat un alt proiect de lege, după aceeaşi procedură – de Legea 24/2000, cu tehnica legislativă, cu modificările succesie – de modificarea Codului de procedură penală în sensul punerii în acord cu deciziile de neconstituţionalitate sau interpretative ale Curţii şi pentru transpunerea unei decizii privind prezumţia de nevinovăţie. Proiectul de lege – transparenţă, dezbatere avizare, dus la Guvern, ajunge în Parlament la Comisie, care iarăşi îl îmbunătăţeşte, îl critică şi ştim noi cine au fost autorii – Curtea Constituţională zice da, unele sunt comstituţionale, altele nu, în tot cazul nu a fost nicio propunere de la Ministerul Justiţiei să fie neconstituţională. Proicetul nostru era simplu, în limita deciziilor Curţii Constituţionale, în limita directivelor europene”, a declarat ministrul Justiţiei la Antena 3, citat de Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *