Toader și penalii din PSD-ALDE vor să ne interzică să le spunem „penali” sau să îi arătăm cu cătușe
Proiectul de OUG pentru modificarea codurilor transmis către CSM pentru avizare prin care Dragnea scapă de dosarele penale și de condamnare conține și alte modificări prin care se dorește limitarea dreptului opiniei publice de a afla date despre persoanele cercetate penal. De asemenea, noul text de lege va interzice prezentarea de imagini cu persoanele reținute sau atestate cu cătușe. Tote aceste măsuri sunt justificate prin aceea că ar fi lezata demnitatea penalilor.
Astfel, potrivit proiectului de act normativ, la articolul 4 din Codul de procedură penală, după alineatul 2, se introduc trei noi alineate care fac referire explicită la telejustiţie şi la interzicerea oferirii de informaţii în cursul anchetei penale, transmite Mediafax.
De asemenea, dacă proiectul va deveni lege, va fi interzisă orice referire la persoanele anchetate penal în termeni care să le clameze vinovăţia.
Astfel, alineatul 3, nou introdus, prevede că: „În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei sunt interzise comunicările publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. Persoanele din cadrul autotiăţilor publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau inculpate ca şi cum acestea ar fi vinovate decât în cazul în care există o hotărâre definitivă de condamnare cu privire la aceste fapte”.
Alineatul 4 arată că: „Prin excepţie, în cursul urmăririi penale sau a judecăţii, organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză”.
Alineatul 5 prevede că: „În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinnovate de săvârşirea unor infracţiuni.”