Toni Greblă sare în apărarea favoritei lui Toader la șefia DNA: CNSAS nu stabilește calitatea de colaborator!

Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, achitat în primă instanță, a sărit în apărarea favoritei la șefia DNA a ministrului Justiției, Tudorel Toader, Adina Florea în scandalul privind avizul de la CNSAS. Eu susține că CNSAS nu poate elibera adeverințe vreunei persoane că nu a fost colaborator, însă există posibilitatea de a da o declarație pe propria răspundere.
„Să lămurim un lucru! CNSAS nu stabilește cine a fost și cine nu a fost colaborator al Securității. CNSAS face niște verificări și în cazul în care are dubii sesizează instanța de judecată. Numai instanța de judecată este cea care poate să stabilească dacă o persoană a fost colaborator al Securității și din această cauză CNSAS nu poate să elibereze astăzi niciunei persoane, nici mie, nici dvs, o adeverință din care să rezulte că nu a fost colaborator. Nu ea stabilește calitatea de colaborator. Există posibilitatea de a da o declarație pe propria răspundere, declarație care este sub sancțiunea legii penale în cazul în care este neadevărată, că nu ai colaborat cu Securitatea”, a spus Toni Greblă, la sediul ÎCCJ.
Procesul lui Toni Greblă a fost amânat pentru data de 25 februarie.