Traian Băsecu, REACȚIE dură după atacul televiziunii controlate de condamnatul Dan Voiculescu: N-am semnat niciun angajament cu Securitatea! Aștept verdictul instanței
Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat, pe Facebook, după ce Antena 3, controlată de condamnatul Dan Voiculescu, a prezentat duminică seară două note informative către Securitate semnate cu numele conspirativ „Petrov” despre care a spus că ar fi fost date de fostul președinte al României. Documentele respective ar fi de pe vremea când acesta era student la Institutul de Marină din Constanța.
Una dintre note este despre un student de la Institutul de Marină, despre care sursa Petrov scria că dă dovadă de „lipsă se maturitate”, dar erau și detalii despre relațiile cu femei ale respectivului elev.
„Am luat notă de faptul că Antena 3 a prezentat documente din dosarul întocmit de CNSAS şi trimis la instanţă pentru a se stabili prin hotărâre judecătorească dacă am fost colaborator al securităţii sau nu. Fac precizarea că nu există un angajament semnat de mine nici în dosarul inscripţionat cu numele meu şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nu există documente scrise de mine sau chitanţe care să ateste plăţi efectuate de fosta securitate către mine şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator”, a scris Traian Băsescu pe Facebook, precizând că documentele pe care CNSAS le-a anexat în dosar cât şi microfilmul dosarului au fost predate de către SRI la arhiva CNSAS, încă din anul 2006. (…) „Până în prezent, cu ocazia diverselor verificări, CNSAS mi-a eliberat 4 certificate de necolaborare cu securitatea ca poliţie politică. Fiind convins că nimic din actele mele nu poate fi considerat act de poliţie politică aştept indeplinirea procedurilor legale şi verdictul instanţei”, a adăugat el.