Transportatorii protestează astăzi în Piaţa Victoriei faţă de pirateria din domeniu
Până la 5.000 de transportatori din Bucureşti şi din ţară sunt aşteptaţi să protesteze miercuri, în Piaţa Victoriei, pentru modificarea Legii 38/2003 în vederea eradicării activităţii neautorizate şi nelicenţiate din domeniul transporturilor rutiere de persoane, potrivit COTAR.
Transportatorii protestează astăzi în Piaţa Victoriei faţă de pirateria din domeniu
„Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) anunţă reluarea protestelor anunţate în Bucureşti, mâine, de la ora 9:00, pentru a cere modificările legislative promise de ministrul Transporturilor, Felix Stroe. La protest vor participa până în 5.000 de transportatori, din Bucureşti şi reprezentanţi din alte oraşe ale ţării. Chiar dacă primarul general, Gabriela Firea, a luat hotărârea eliminării concurenţei neloiale din Bucureşti, restul ţării suferă în continuare din cauza concurenţei neloiale şi a pirateriei, astfel încât protestele vor continua”, se arată într-un comunicat al COTAR, remis MEDIAFAX.
Transportatorii spun că au renunţat la protestul care programat iniţial pentru 13 decembrie în contextul funeraliilor regale, dar şi pentru a aştepta ca ministrul Transporturilor, Felix Stroe, să-şi ducă la îndeplinire promisiunea pe care a făcut-o transportatorilor la întâlnirea la care i-a convocat înainte de mitingul anunţat.
„Astăzi am aflat, din surse sigure, că mâine nu se va discuta ordonanţa pentru modificarea legislativă, astfel încât să fie eliminată pirateria şi să se stopeze activitatea firmelor care fac transport neautorizat. Domnul ministru Felix Stroe şi-a luat angajamentul ferm ca la şedinţa de Guvern din data de 20 decembrie să fie promovată Ordonanţa de Urgenţă care să elimine sintagma ‘în mod repetat’ din Legea 38/2003, pentru ca organele abilitate ale statului să poată aplica legea în mod unitar şi pentru a eradica activitatea neautorizată şi nelicenţiată din domeniul transporturilor rutiere de persoane – de taxi, rent a car şi prin curse regulate sau ocazionale. Aşteptăm de mai mulţi ani această OUG care să oprească pirateria şi activitatea tuturor firmelor care fac transporturi neautorizate, ascunzându-se în spatele unor platforme digitale”, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR.
Potrivit reprezentanţilor Confederaţiei, transporturile rutiere, care aduc anual 4,7% din PIB, au fost supuse „concurenţei neloiale cu sprijinul autorităţilor statului care au tolerat pirateria şi entităţi, care au funcţionat fără să respecte legile”.
În România sunt 110.000 de transportatori, respectiv cei care fac transport în regim de taxi şi închiriere, precum şi cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate, ocazionale.
SURSA: MEDIAFAX