Trenurile din zona Tokyo, afectate de o pană extinsă de curent

Compania niponă de căi ferate East Japan Railway a anunţat întreruperi extinse ale serviciilor în zona Tokyo, duminică după-amiază, în urma unei pene de curent, informează agenţia Kyodo.

Cauza penei de curent nu este cunoscută deocamdată, însă a fost raportat un incendiu la o substaţie a companiei feroviare din Warabi, în prefectura Saitama învecinată capitalei, au declarat autorităţile locale pentru stingerea incendiilor.

Incendiul a fost stins în jurul orei locale 13:25 şi nu au fost raportate persoane rănite, conform departamentului de pompieri din Warabi.

Potrivit pompierilor, a fost primit un un apel în jurul orei 12:55 cu privire la o posibilă explozie în zona substaţiei. Ca urmare, compania East Japan Railway a anunţat că a sistat serviciile sale de transport în zona metropolitană Tokyo, inclusiv pe liniile Yamanote, Keihin-Tohoku şi Joban.

Unele dintre serviciile întrerupte au fost reluate parţial, însă linia Keihin-Tohoku şi alte câteva linii sunt în continuare nefuncţionale, potrivit companiei de căi ferate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *