Tribunalul UE anulează îngheţarea fondurilor fostului preşedinte ucrainean Viktor Ianukovici

Tribunalul UE a anulat joi mai multe decizii europene de prelungire a îngheţării fondurilor unor personalităţi ucrainene, inclusiv fostul preşedinte Viktor Ianukovici, acuzate de deturnare de fonduri publice şi care au fugit din ţară după revolta din Maidan în 2014, relatează France Presse.

Justiţia europeană consideră în primul rând că Consiliul UE, instituţia ce regrupează ţările europene, ar fi trebuit să verifice dacă drepturile acestor persoane au fost respectate de justiţia ucraineană înainte de a prelungi îngheţarea bunurilor lor.

Decizia de a îngheţa fondurile şi resursele economice ale acestor personalităţi a fost luată în 2014, când ele au făcut obiectul unor anchete preliminare în Ucraina pentru deturnare de fonduri publice şi transfer ilegal în afara ţării.

Aceste anchete au condus la declanşarea unei proceduri penale, ceea ce a determinat Consiliul să extindă decizia sa din 2014 pentru perioade succesive de un an. Tocmai aceste extinderi au fost contestate cu succes în faţa justiţiei europene de Viktor Ianukovici şi alţi foşti responsabili ucraineni, notează AFP, preluată de agerpres.ro.

Pentru fostul preşedinte ucrainean şi unul dintre fiii săi, Tribunalul UE a anulat prelungirile decise în 2016 şi 2017. Pentru celelalte personalităţi ucrainene, Tribunalul a anulat prelungirea decisă în martie 2018.

Ţările europene pot motiva adoptarea de sancţiuni sau menţinerea lor „pe o decizie a unei ţări terţe”, precum Ucraina, a explicat Tribunalul. Dar ele trebuie să verifice dacă decizia în cauză a fost adoptată „respectând dreptul la apărare şi dreptul la o protecţie jurisdicţională efectivă”.

Cu toate acestea, „nu există nicio dovadă” care să ateste că „Consiliul a verificat respectarea drepturilor în cauză” de către instanţele ucrainene „înainte de extinderea măsurilor restrictive în cauză”, a constatat Tribunalul UE, o jurisdicţie de primă instanţă.

Consiliul poate să se adreseze acum Curţii de Justiţie a UE dacă doreşte să conteste aceste anulări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *