Trolii PSD din magistratură ies la atac și cer demisia procurorului general

Judecătorul Gabriela Baltag, membru CSM, spune că societatea trebuie să afle adevărul privind protocolul din 2016 şi îi cere lui Augustin Lazăr lămuriri însoţite de o demisie, declaraţiile fiind acordate jurnalistei Sorina Matei, relatează Mediafax.

Gabriela Baltag este intens susținută și promovată de Antena 3 și de liderii PSD.

„Citind recentul protocol încheiat între PÎCCJ şi SRI, devoalat publicului nu datorită unui impuls de sinceritate, pot să-mi imaginez cu uşurinţă cum arătau practicile de anchetă ale fostei Securităţii, înainte de anul 1989. Nu există nicio diferenţă între prevederile statuate legislativ sau obiceiurile ,,încetăţenite”, valorificate anterior, în procedurile judiciare, identificabile în multiplele documente, mărturii ale unui timp de care speram să nu mai auzim niciodată şi de acele ,,dezlegări” asumate în prezent prin intermediul unor uzanţe, cu nume pretenţios, acela de protocoale, menite să eludeze garanţiile constituţionale, principiile şi libertăţile fundamentale la care facem trimitere de fiecare dată când amintim România între ţările cu o democraţie consolidată”, se arată în mesajul judecătorului Gabriela Baltag pentru Sorina Matei, pe care jurnalista l-a postat pe Facebook.

Vineri, directorul SRI, Eduard Hellvig, a explicat că existența acestor protocoale este impusă chiar de Lege. „Ne-a impus de legea de organizare și funcționare a SRI, la art 8. Legalitatea lui nu poate fi pusă la îndoială”, a spus el.

„De ce l-am semnat? pentru că Ordonanța 6 din 2016 ne-a impus să semnăm protocoale cu instituțiile statului pentru exercitarea atribuțiilor noastre. De ce l-am denunțat? Am spus mai devreme, auditul intern ne-a arătat că putem să ne exercităm atribuțiile în baza legii fără aceste protocoale, asigurând securitatea națională a României”, a adăugat Hellvig.

Șeful SRI a afirmat că nu mai există în vigoare niciun protocol care să aibă legătură cu înfăptuirea justiției în România și a explicat că demersul de denunțare a tuturor protocoalelor „vine din determinarea de a elimina toate suspiciunile legate de implicarea SRI în actul de justiție”.

 

Sursa foto: adevarul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *