Trucuri care te scapă de mahmureală

Starea „de-a doua zi” de după masa festivă de Crăciun poate fi neplăcută dacă ai consumat mult alcool. Mahmureala se manifestă prin dureri de cap, greaţă, oboseală şi, în general, o stare de rău. Din momentul în care apar, simptomele trebuie combătute, pentru că, în caz contrar, se amplifică şi durează una-două zile. Leacurile populare care se recomandă, pentru „dres” sunt: zeamă de varză, murături, ciorbă de burtă sau de potroace, sucuri acre sau amare. Dacă aveţi ceva probleme digestive, de genul ulcer, gastrită, balonări, ar fi indicat să recurgeţi la un remediu la îndemână, cum ar fi apa minerală, deoarece dă o senaţie de „răcorire”. Local, puteţi aplica pe frunte felii de cartof crud sau foi de varză prosapătă. Aceste prişniţe vă vor fi de mare ajutor.