Trump acuză China și UE de manipulare valutară
Preşedintele Donald Trump a acuzat Uniunea Europeană și China de manipulare a valutele lor națională, păstrând o rată de bază scăzută, spre deosebire de SUA. „China, Uniunea Europeană și alte state manipulează cu valutele lor, păstrând o rată de bază scăzută, iar SUA ridică rata, în timp ce dolarul se apreciază în fiecare zi, lipsindu-ne de competitivitate”, a scris președintele american pe contul său de Twitter.
„SUA nu ar trebui penalizate pentru că o duc atât de bine. Înăsprirea de acum afectează tot ce am făcut. Statelor Unite ar trebui să li se permită să recupereze ce au pierdut din cauza manipulării valutare ilegale şi a acordurilor comerciale proaste”, susţine preşedintele SUA.
Joi, Trump a criticat Rezerva Federală a SUA pentru majorarea dobânzilor, încălcând astfel o tradiţie de peste 20 de ani a Casei Albe de a evita comentariile privind politica monetară, din respect pentru independenţa Fed.
Preşedintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a indicat marţi că Fed este în grafic pentru a majora de încă două ori ratele dobânzilor în 2018, ţinând cont de piaţa robustă a forţei de muncă şi de soliditatea cererii pe plan intern şi extern.
„Cu o piaţă robustă a forţei de muncă şi o rată a inflaţiei aproape de ţinta noastră, riscurile la adresa perspectivei economiei sunt în mare echilibrate, iar Comitetul de politică monetară al Fed (FOMC) crede că, deocamdată, cea mai bună soluţie o reprezintă majorarea graduală a costului creditului”, a explicat Powell.
Acesta a scos în evidenţă soliditatea economiei SUA, spunând că „până acum a înregistrat un ritm robust de creştere anul acesta, datorită creşterii numărului de locuri de muncă, a majorării cheltuielilor de consum şi a sporirii încrederii oamenilor de afaceri, iar exporturile au beneficiat de pe urma performanţelor economice bune din alte state”.
În iunie, Rezerva Federală a SUA (Fed) a făcut un nou pas spre normalizarea politicii monetare, majorând la un interval cuprins între 1,75% şi 2,00% dobânda de politică monetară, cel mai ridicat nivel din 2008. Decizia a reprezentat a şaptea majorare a costului creditului din 2015.
Analiştii avertizează că ratele mai mari ale dobânzilor ar putea provoca turbulenţe pe unele pieţe emergente. Ratele scăzute ale dobânzilor au determinat în ultimii ani investitorii să-şi aducă banii pe pieţele mai riscante, pentru profituri mai mari.
În cadrul unui interviu oferit postului de televiziune CNBC, Trump a amenințat cu introducerea tarifelor vamale pentru toate importurile din China, în cazul în care va fi necesar.
Donald Trump
„Sunt gata să o fac și pentru 500 (miliarde de dolari — n.r.). (…). Nu de dragul politicii, ci pentru a face lucruri corecte pentru țara noastră. Suntem mințiți de China de mai mult timp”, a explicat el.
Potrivit Biroului american de recensământ, în anul 2017 volumul importurilor de mărfuri chineze în SUA s-a ridicat la 505,5 miliarde de dolari, în timp ce SUA a exportat în China mărfuri în valoare de 129,9 miliarde de dolari.