Trump, acuzat că i-ar fi cerut fostului său avocat Michael Cohen să mintă Congresul

Donald Trump se confrunta vineri cu noi acuzaţii la adresa sa, dintre ”cele mai grave”, potrivit opoziţiei democrate – şi anume că preşedintele Statelor Unite i-ar fi cerut fostului său avocat să mintă Congresul .
Site-ul de ştiri BuzzFeed a dezvăluit , citând două surse anonime din cadrul poliţiei federale (FBI), că Donald Trump i-ar fi cerut fostului său avocat Michael Cohen să mintă în audierea în Congres din 2017 cu privire la discuţii despre un plan imobiliar în Rusia.
Această acuzaţie este gravă, iar BuzzFeed consideră că este vorba despre ”primul exemplu în care Trump îi cere unui subordonat să mintă în mod direct cu privire la afacerile sale cu Rusia”.
Democraţii au reacţionat imediat. ”Aceste informaţii potrivit cărora preşedintele Statelor Unite ar fi putut să îndemne la sperjur în faţa membrilor comisiilor noastre (…) este una dintre cele mai grave de până în prezent. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a stabili adevărul”, a scris pe Twitter Adam Schiff, preşedintele democrat al Comisiei Informaţiilor din Camera Reprezentanţilor.
”Dacă acest articol despre Trump care îndeamnă la false mărturii se confirmă, atunci Trump a comis o infracţiune gravă şi trebuie să demisioneze sau să fie destituit”, a apreciat, la rândul său, senatorul democrat Jeff Merkley.
Michael Cohen, care şi-a făcut obiceiul să confirme sau să infirme pe Twitter informaţii de presă cu privire la el, nu a reacţionat. Cohen – care se află în prezent în dizgraţia preşedintelui, căruia i-a fost totuşi unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori – a recunoscut deja că a minţit Congresul în acest subiect.
Problema este, acum, dacă a făcut-o din propria iniţiativă sau nu. La 7 februarie, Cohen urmează să fie audiat din nou în Congres, într-o comisie din cadrul Camerei Reprezentanţilor, aflată după alegeri pe mâna democraţilor.
În cazul în care va confirma, sub jurământ, dezvăluirile făcute de BuzzFeed, aceste acuzaţii ar fi explozive şi ar deschide calea unei posibile proceduri de destituire.
Acest „impeachment” este necesar să fie confirmat prin vot în Senat, care se află sub controlul unei majorităţi republicane, partidul lui Trump.
Anchete cu privire la ingerinţe ruse în alegerile prezidenţiale din 2016 – inclusiv cea a procurorului special Robert Mueller – caută să determine tocmai ce legături de afaceri ar fi putut să existe între Donald Trump şi Rusia şi care a fost influenţa lor asupra campaniei.