Trump dă ochii astăzi cu aliații, dar e nerăbdător să-l întâlnească pe Putin

Donald Trump a sosit marți seara la Bruxelles pentru un summit NATO ce se anunță tensionat, președintele american a declarat că întâlnirea cu omologul rus Vladimir Putin ar putea să fie mai ușoară decât cea cu aliații.

Avionul prezidențial Air Force One a aterizat la scurt timp după ora 21:00 (22.00 ora României) pe aeroportul militar Melsbroek, venind de la Washington. În turneul european de o săptămână, Trump este însoțit de soția lui Melania.

„NATO, Regatul Unit (…) şi Putin“, a declarat Trump înainte de pleacarea spre Europa, din grădina Casei Albe, enumerând etapele programului său.„Sincer, întrevederea cu Putin ar putea fi cea mai uşoară dintre toate. Cine s-ar fi gândit la asta”, a spus Trump despre primul său summit cu omologul său rus care va avea loc luni în capitala finlandeză.

„Cred că faptul că se înţelege bine cu Rusia, cu China, cu ceilalţi este un lucru bun. Nu este un lucru rău, eu o spun de ani de zile“, a menţionat de asemenea Trump.

Măsuri de securitate sporite la Bruxelles

La summit-ul, la Bruxelles sunt aşteptate, în total, 55 de delegaţii, inclusiv 29 de şefi de state sau de guvern, iar activităţile se vor desfăşura în două locuri.

Mai precis, în timpul zilei, acestea vor avea loc la noul cartier general al NATO din Haren (Bruxelles), iar dineurile oficiale vor fi organizate la Muzeul Regal de Artă şi Istorie din Parcul Cinquantenaire.

Pentru poliţia din capitala Belgiei „una dintre cele mai importante operaţiuni din ultimii ani“, potrivit purtătoarei de cuvânt a instituţiei, Ilse Van De Keere.

„Pentru noi, este o operaţiune foarte mare, una dintre cele mai importante din ultimii ani“, a declarat Ilse Van De Keere, explicând că provocarea este cu atât mai mare cu cât forţele de ordine trebuie să asigure securitatea de rutină şi în cazul altor evenimente ce se desfăşoară în paralel.

Până acum, însă, nivelul de alertă nu a fost ridicat. Astfel, acesta va rămâne la 2, pe o scală de la 0 la 4.

Forţele locale de ordine vor primi întăriri din partea poliţiei federale. Va fi sporit şi numărul soldaţilor implicaţi în operaţiunile de asigurare a securităţii. Numărul exact al acestora nu a fost dezvăluit deocamdată, însă surse din cadrul armatei au vorbit despre 800.

Totodată, potrivit lui Van De Keere, vor fi stabilite perimetre de securitate în jurul sediului NATO, în jurul parcului Cinquantenaire, în jurul ambasadei Statelor Unite şi în jurul hotelui de lux The Hotel.

„Sfătuim pe toată lumea să evite cât mai mult posibil aceste zone. Pe de altă parte, metroul va funcţiona normal şi toate staţiile vor fi deschise, deşi este posibil ca o intrare să fie închisă în anumite cazuri“, a explicat ea.

Conform autorităţilor, se vor lua măsuri astfel încât să se evite perturbarea traficului rutier. „Vrem ca viaţa de zi cu zi a oamenilor să fie cât mai puţin perturbată“, a declarat Ilse Van De Keere.

Nou atac la aliați

Și înainte să ajungă la summit-ul NATO, preşedintele american, Donald Trump, a acuzat marţi unele ţări din NATO că sunt deficiente de mai mulţi ani în cheltuielile lor militare şi a sugerat ca aceste ţări „să plătească“ arierate Statelor Unite, transmite AFP.

„Numeroase ţări din NATO, pe care suntem aşteptaţi să le apărăm, nu numai că nu-şi respectă angajamentul de 2% (care este scăzut), dar de mai mulţi ani sunt deficiente în plăţile lor pe care nu le efectuează. Vor rambursa Statele Unite?“, a scris pe Twitter Donald Trump care le cere constant europenilor să-şi majoreze cheltuielile militare pentru respectarea angajamentului de a le creşte la nivelul de 2% din PIB în 2024.

„Avem o mulţime de aliaţi. Nu se poate să abuzeze de noi. Uniunea Europeană nu poate abuza de noi. Am pierdut 151 miliarde de dolari din comerţul (cu UE) anul trecut. Şi, în plus, cheltuim cel puţin 70% pentru NATO şi sincer aceasta îi ajută mai mult pe ei decât pe noi“, a explicat el.

Totuși, Senatul american a adoptat marţi o rezoluţie în favoarea Alianţei Nord-Atlantice, cu mai puţin de o zi înaintea Summitului NATO care începe miercuri la Bruxelles, transmite dpa.

Rezoluţia, având un caracter nonlegislativ şi adoptată cu 97 de voturi pentru şi două voturi împotrivă, este văzută ca o mustrare la adresa preşedintelui american Donald Trump, care a criticat constant NATO, în opinia sa o organizaţie „desuetă“.

Răspunsul UE

„Dragă America, gândiţi-vă mai bine la aliaţii voştri, că nu aveţi prea mulţi“, a replicat, la rândul său, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk.

Trump îl regretă pe Boris Johnson

Vineri, preşedintele american va vizita şi Marea Britanie, unde va avea o întrevedere cu premierul Theresa May. Această întâlnire se desfăşoară în pofida plecării din guvernul britanic a şefului diplomaţiei Boris Johnson şi a ministrului pentru Brexit, David Davis.

Preşedintele american Donald Trump i-a adus marţi un omagiu „prietenului“ său Boris Johnson. „Boris Johnson este prietenul meu. El a fost foarte, foarte amabil cu mine“, a declarat Trump de la Casa Albă.

„El m-a susţinut mult. Voi vorbi probabil cu el când voi fi acolo“, în Marea Britanie, a mai spus Trump. „Îl apreciez pe Boris Johnson. L-am apreciat întotdeauna“, a continuat preşedintele american, adăugând că n-a discutat cu Theresa May de la demisia, luni, a lui Boris Johnson şi a ministrului pentru Brexit, David Davis.

Întrebat despre soarta premierului Theresa May, care este hotărâtă să rămână la putere, în pofida ameninţării cu un vot de neîncredere după demisia celor doi miniştri, Trump a răspuns: „Poporul britanic este cel care va decide“.

„Eu mă înţeleg foarte bine cu ea. Sunt în relaţii foarte bune cu ea. Desigur, poporul este cel care decide, nu depinde de mine“, a mai spus Trump.

UE şi NATO au stabilit intensificarea cooperării pentru securitate

Uniunea Europeană şi Alianţa Nord-Atlantică au stabilit, marţi, intensificarea cooperării, în scopul protejării cetăţenilor statelor membre, prin amplificarea interoperabilităţii militare, combaterea terorismului şi ameninţărilor convenţionale şi neconvenţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *