Trump a nominalizat un american de origine română ambasador al SUA la București
Conform unui comunicat al Casei Albe, președintele Donald Trump şi-a anunţat marţi intenţia de a-l nominaliza pe Adrian Zuckerman în postul de ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în România.
Potrivit Casei Albe, Zuckerman a emigrat în Statele Unite din România la vârsta de 10 ani şi vorbeşte fluent limba română.
El are diplomă de absolvire de la Massachusetts Institute of Technology (1979), iar diploma în drept este obţinută la New York Law School (1983).
Potrivit comunicatului, Zuckerman a fost admis în baroul din New York în anul 1984, în prezent fiind partener al firmei internaţionale de avocatură Seyfarth Shaw LLP.
Acesta are peste 30 de ani în reprezentarea unor companii de imobiliare multinaţionale, naţionale şi locale. De asemenea, Zuckerman a deţinut şi funcţia de judecător în cadrul Real Estate Board.
Zuckerman este şi un membru al comisiei din cadrul Kids Corp., o organizaţie non-profit care ajută copiii defavorizaţ din Newark, New Jersey.
Potrivit ABC News, procesul de nominanalizare şi confirmare a ambasadorilor SUA durează aproxmativ trei luni. Pentru confirmare în funcţia de ambasador, persoana nominalizată trebuie aprobată în Senatul Statelor Unite.
Conform procedurii, Zuckerman ar urma să fie audiat în Comisia pentru Relaţii Externe a Senatului SUA, iar dacă nominalizarea sa este aprobată, va fi supusă votului plenului Senatului.