Trump va redirecţiona 7,2 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru zidul de la frontiera cu Mexicul

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, intenţionează să redirecţioneze alte 7,2 miliarde de dolari din bugetul Pentagonului pentru construcţia zidului de la frontiera cu Mexicul, a informat luni cotidianul The Washington Post, care a consultat documente interne privind aceste planuri, transmite EFE.

Aceste noi fonduri vor permite executivului să construiască circa 1.400 de kilometri de zid la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite, care măsoară aproximativ 3.170 km, a indicat publicaţia americană.

Trump a mai folosit şi în alte rânduri fonduri ale Pentagonului, destinate infrastructurii şi luptei antidrog, pentru a construi zidul, una din promisiunile de prim-plan cu care a ajuns la putere în 2016 şi pe care insistă şi pentru alegerile prezidenţiale din acest an.

În total, liderul de la Casa Albă a redirecţionat 18,4 miliarde de dolari pentru zidul de la graniţă.

În decembrie, Congresul SUA a aprobat un pachet bugetar de 1,4 mii de miliarde de dolari, care includea o alocare de 1,375 miliarde pentru zid, aceeaşi cifră aprobată de Congres în 2018, sfidându-l pe Trump, ceea ce a dus la cea mai lungă închidere a administraţiei din istorie, notează EFE, preluată de agerpres.ro

În final, după 35 zile de închidere, preşedintele a fost de acord cu redeschiderea administraţiei, dar a declarat o urgenţă naţională, prin care a realocat pentru zid circa 6,6 miliarde de dolari de la Pentagon şi Departamentul Trezoreriei, fapt ce a dat naştere la mai multe litigii.

La nivel juridic, procesele continuă şi, în urmă cu doar o lună, o instanţă din El Paso (Texas) a decis că a fost încălcată legea de către Casa Albă prin folosirea de fonduri ale Pentagonului pentru construcţia zidului.

Drept urmare, această instanţă a îngheţat 3,6 miliarde de dolari pe care executivul îi destinase zidului de la frontieră.

Trump s-a confruntat cu dificultăţi în finanţarea zidului deoarece, în SUA, Congresul este cel ce decide cu privire la buget şi, în prezent, acesta este divizat: republicanii domină Senatul, în timp ce opoziţia democrată are majoritatea în Camera Reprezentanţilor.

Democraţii se opun zidului şi au pus multă presiune pe legislativ pentru ca Trump să nu-l poată construi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *