Peste 21.000 de condamnați sunt în libertate, iar avocatul infractorilor, Tudorel Toader, a decis sa îi dea în judecată pe Rareş Bogdan şi Cătălin Predoiu.

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a anunțat, joi, pe Facebook, că a decis să-i dea în judecată  pe Rareș Bogdan și Cxătălin Predoiu, pentru că nu mai suportă să aducă cum este acuzat  de implicarea în legea recursului compensatoriu, iar cei doi au vehiculat astfel de informații.

„Repetăm, în speranța de a se ințelege!

Legea privind recursul compensatoriu nu a fost inițiată în timp ce eram ministru al justiției.

Proiectul de lege a fost modificat, în mod substanțial, de către parlamentari.

Sub semnătura mea, MJ a dat aviz negativ modificărilor parlamentare.

Sub semnătura mea, MJ a susținut neconstituționalitatea proiectului de lege!

Am dat numeroase dezmințiri față de informațiile publice referitoare la contribuția mea și a MJ privind susținerea legii privind recursul compensatoriu.

În speranța clarificării acestei situații, în zilele următoare, voi acționa în instanța de judecată pe doi dintre susținătorii acestui neadevăr – Cătălin Predoiu și Rareș Bogdan!”,  a scris Tudorel Toader pe Facebook.

Recursul compensatoriu promovat de PSD-ALDE-UDMR a scos din puşcării mii de criminali, tâlhari şi violatori! Dintre cei eliberați pe baza recursului compensatoriu, circa 7.000 de deținuți au fost inițial încarcerați pentru fapte extrem de grave, precum crima, viol, tâlhărie, corupție, i-a transmis Ministerul Justiției deputatului Florin Roman.

Deputatul liberal Florin Roman anunță că, potrivit unui răspuns dat de către Ministerul Justiţiei unei interpelări în care a solicitat precizări referitoare la persoanele eliberate mai repede din penitenciar în baza recursului compensatoriu, de la intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2017 şi până în luna septembrie, au fost înregistrate 21.049 de persoane eliberate.

„Din cei eliberați, 7.003 deținuți au fost inițial încarcerați pentru fapte extrem de grave, precum crima, viol, tâlhărie, corupție etc. În acest moment, circulă liberi pe străzile României: 943 criminali, 110 infractori condamnați pentru act sexual cu un minor, 2.300 de deținuți eliberați mai repede după ce au comis fapte de tâlhărie, dar și 35 de persoane încarcerate pentru mită. Îngrijorător este și numărul violatorilor lăsați in libertate, nu mai puțin de 634. Din totalul celor eliberați mai devreme din penitenciare, 1.877 persoane au fost încarcerate din nou, fie pentru ca au comis noi fapte grave, fie pentru ca au fost condamnate în alte dosare”, informează Florin Roman.

„Cel mai grav este însă că nu mai puțin de 507 infractori eliberați au comis noi fapte violente: 47 au comis omoruri și omor calificat; 357 au comis noi tâlharii; iar 47 au violat din nou!
Față de luna iunie, numărul celor eliberați mai repede de guvernul PSD a crescut cu 3.000”, mai spune deputatul PNL.

1 thought on “Peste 21.000 de condamnați sunt în libertate, iar avocatul infractorilor, Tudorel Toader, a decis sa îi dea în judecată pe Rareş Bogdan şi Cătălin Predoiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *