Tudorel Toader, CONTESTAT de 30.000 de persoane! Nimeni nu-l mai vrea pe distrugătorul Justiţiei

Rectorul Universităţii ieşene „Alexandru Ioan Cuza”,Tudorel Toader, este contestat de peste 30.000 de persoane, prin intermediul unei petiţii care a fost depusă la registratura instituţiei universitare.

Grupul civic Reset a depus joi, 20 februarie, la registratura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi 1.300 de semnături ale absolvenţilor instituţiei de învăţământ plus alte peste 30.000 de semnături ale unei petiţii, prin care se cere că Tudorel Toader să demisioneze din funcţia de rector. Totodată, un banner pe care au fost scrise aproape toate numele celor peste 1.300 de absolvenţi ce au semnat o scrisoare prin care i se cere demisia lui Tudorel Toader a fost afişat în dimineaţa zilei de joi, 20 februarie, în faţa Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

„Activitatea sa cel puţin controversată din timpul mandatului de ministru al Justiţiei a adus grave prejudicii de imagine acestei prestigioase instituţii de învăţământ. Cât timp va fi rector al acestei instituţii, numele Universităţii va fi asociat cu omul care a făcut jocurile unei coaliţii politice hotărâte să distrugă fundamentele justiţiei româneşti, care a demis în mod discreţionar şi abuziv şefii marilor Parchete, a creat o secţie specială menită să timoreze magistraţii şi, cel mai grav, a fost creatorul moral şi perfid al legii recursului compensatoriu. Cum toate acestea nu erau de ajuns, acum candidează la poziţia de rector şi doreşte un al doilea mandat”, spun reprezentanţii grupului civic Reset.

La protest a fost adus şi un butoi de metal pe care era inscripţionat portretul lui Tudorel Toader şi semnul specific biohazard, iar reprezentanţii ONG-ului spun că „reprezintă toxicitatea pe care domnul Toader a lasat-o în sistemul de justiţie din România”. Alegerile pentru funcţia de rector al Universităţii „Al. I. Cuza” sunt programate pe data de 11 martie 2020. Potrivit estimărilor specialiştilor, Tudorel Toader este favorit clar pentru obţinerea unui nou mandat de 4 ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *