Tupeu de magistrat: După ce sfidează zilnic oamenii cu salarii uriașe și soluții strigătoare la cer, șefa Înaltei Curți, judecată pentru corupție dar scăpată de colegi, vrea „reclădirea parteneriatului natural cu societatea”
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) Corina-Alina Corbu afirmă, în mesajul transmis duminică, 3 iulie, de Ziua Justiţiei, că „instanţele judecătoreşti sunt datoare la a-şi examina propria organizare şi funcţionare prin prisma interesului cetăţeanului”, adăugând că „orice reformă trebuie implementată astfel încât să servească cetăţeanului”.
„Considerăm esenţială reclădirea parteneriatului natural care trebuie să existe între justiţie şi societate, bazat pe încrederea fiecărui cetăţean că există cu adevărat un apărător al drepturilor sale fundamentale.
Or, pentru aceasta justiţia trebuie să fie nu numai mai rapidă, nu numai mai prietenoasă şi nu numai mai accesibilă, dar în primul rând trebuie să devină mai previzibilă”, transmite magistratul.
Preşedintele instanţei supreme afirmă, în mesajul transmis de Ziua Justiţiei, că această sărbătoare este şi o ocazie de a reflecta la priorităţile serviciului public oferit de acest sistem pentru perioada următoare.
Corina-Alina Corbu consideră că Ziua Justiţiei nu trebuie să fie o sărbătoare „internă, închisă, a instituţiilor sistemului judiciar, ci dimpotrivă, o oportunitate de a invita la deschiderea şi la transparenţa acestuia, faţă de cei pe care îi deserveşte şi faţă de cei, indispensabili, împreună cu care îşi realizează funcţia socială”.
„În centrul justiţiei trebuie să se afle cetăţeanul, ceea ce este specific oricărui serviciu public. Ceea ce diferenţiază însă serviciul public al justiţiei de oricare alt serviciu public este rolul acestuia de a proteja drepturile cetăţeanului, indiferent dacă încălcarea provine din partea unui particular sau a Statului însuşi.
În 2012, fostul sef al Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Anton Pandrea, si judecatoarea Corina Corbu, de la Sectia de contencios administrativ a ICCJ, au fost pusi oficial sub acuzare, in dosarul referitor la judecatoarea Gabriela Birsan, cercetata de DNA pentru fapte de coruptie.
Anton Pandrea – fost presedite al Consiliului Superior al Magistraturii, membru ales in CSM si sef al Sectiei penale a ICCJ – este acuzat de favorizarea infractorului, potrivit unor surse judiciare.
Aceeasi acuzatie este adusa si judecatoarei Corina Corbu, fost secretar general al CSM (care a promovat la ICCJ intr-o procedura contestata de multi magistrati-n.r.).
Judecatorul Anton Pandrea i-ar fi comunicat Corinei Corbu faptul ca s-a emis mandat de interceptare in cazul judecatoarelor Gabriela Birsan si Iuliana Pusoiu, la solicitarea DNA.
In 10 noiembrie 2011, DNA informa ca judecatoarele Gabriela Birsan (presedinta Sectiei de contencios administrativ a ICCJ, intre timp revocata din functie-n.r.) si Iuliana Pusoiu ar fi primit bijuterii si alte foloase in schimbul facilitarii solutionarii favorabile a unor dosare aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal.
Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie comunicau, la data respectivă că efectueaza acte de urmarire penala fata de urmatoarele persoane: Gabriela Victoria Birsan, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie – presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de trafic de influenta; Iuliana Pusoiu, judecator la Inalta Curte de Casatie si Justitie in cadrul Sectiei de contencios administrativ si fiscal, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de trafic de influenta; Claudia Gherbovan Silinescu, avocat in Baroul Bucuresti, in sarcina careia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta si Gabriel Chriac, om de afaceri, in sarcina caruia s-a retinut infractiunea de cumparare de influenta.
Potrivit rezolutiei de incepere a urmaririi penale, in perioada mai 2010 – mai 2011, invinuitele Birsan Gabriela Victoria si Pusoiu Iuliana au primit, in mod repetat, de la invinuitii Gherbovan – Silinescu Claudia si Chiriac Gabriel, diferite foloase reprezentand bijuterii, contravaloarea unor bilete de avion si plata cazarii pentru diferite deplasari in strainatate, suportarea cheltuielilor ocazionate de organizarea unor petreceri la restaurant, asigurarea folosintei gratuite a unui apartament situat in Paris – Franta. Foloasele respective au fost primite in schimbul facilitarii solutionarii favorabile a unor dosare aflate pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie – Sectia de contencios administrativ si fiscal.