Turcan: Solicit prim-ministrului Dăncilă să renunţe la nominalizarea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european şi să desemneze o persoană competentă şi integră

Deputatul PNL Raluca Turcan solicită prim-ministrului Viorica Dăncilă să renunţe la nominalizarea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european şi să desemneze o persoană competentă şi integrăarată, ea considerând că Dăncilă demonstrează că nu poate gândi mai departe de gardul propriului sediu de partid şi că o interesează mai mult promovarea clientelei PSD decât interesul ţării.

„Solicit prim-ministrului Viorica Dăncilă să renunţe la nominalizarea Rovanei Plumb pentru funcţia de comisar european şi să desemneze o persoană competentă şi integră pentru acest post! Persistenţa cu care premierul susţine o candidatură nepotrivită pentru un post de comisar european pericilitează în mod grav şansele României de a ocupa un portofoliu important. Din nou, Viorica Dăncilă arată că nu poate gândi mai departe de gardul propriului sediu de partid şi că o interesează mai mult promovarea clientelei PSD decât interesul ţării”,afirmă, citată de news.ro, Raluca Turcan.

În opinia liderului deputaţilor PNL, candidatura Rovanei Plumb este compromisă grav din două puncte de vedere.

”Ea nu îndeplineşte criteriul integrităţii, pentru că este vorba de o persoană cu grave suspiciuni de corupţie, implicată într-o anchetă penală. Din punctul de vedere al competenţei, grăitoare sunt ”performanţele” ministrului Rovana Plumb în gestionarea fondurilor europene. Or, nu este un secret pentru nimeni că miliarde de euro din banii europeni au fost efectiv nefolosiţi de România pentru că Guvernul nu a fost în stare nici măcar să îi solicite pentru proiecte de investiţii!”, susţine Turcan.

În opinia sa, funcţia de comisar european este reprezentativă nu numai pentru un grup politic sau partid, ci pentru toate statele europene, propunerea României trebuie să corespundă unor criterii clare de profesionalism şi integritate.

”Nu este clar cazul Rovanei Plumb. Solicit premierului să ia în serios acest moment important pentru România, să se consulte cu Preşedintele Klaus Iohannis şi să meargă la audieri cu un candidat care să poată îndeplini cu succes funcţia de comisar”, conchide deputatul liberal.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a discutat în 20 august la Bruxelles, cu preşedintele ales al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen pe tema comisarului european propus de România şi a portofoliului pe care acesta l-ar putea primi.

Premierul Viorica Dăncilă a condamnat în repetate rânduri criticile faţă de propunerile de comisar european pe care le-a trimis la Bruxelles – Rovana Plumb şi Dan Nica. Ea a spus însă că, dacă cele două propuneri de comisar european nu sunt bune, Guvernul va veni cu altele. Viorica Dăncilă a precizat că l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis înainte de a trimite cele două nominalizări la Bruxelles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *