Ucraina cere comunităţii internaţionale să ia masuri pentru a-i forţa pe ruşi să părăsească centrala din Zaporojie

Ministerul ucrainean de Externe a condamnat cu fermitate vineri acţiunile trupelor ruse pe teritoriul centralei nucleare din Zaporojie (sud-estul Ucrainei) şi a cerut comunităţii internaţionale „să ia măsuri imediate pentru a forţa Federaţia Rusă să părăsească centrala” nucleară din Zaporojie şi să „o transfere sub controlul Ucrainei în interesul securităţii lumii întregi”, relatează agenţia de presă Ukrinform.

MAE ucrainean subliniază într-un comunicat că pe fondul unei declaraţii video cinice a preşedintelui Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, la Conferinţa de evaluare a Tratatului de neproliferare a armelor nucleare (TNP) despre lipsa intenţiilor Moscovei de a folosi arme nucleare în Ucraina, Rusia a recurs la numeroase provocări la această centrală nucleară.

„Consecinţele posibile ale unei lovituri asupra unui reactor aflat în funcţiune sunt echivalente cu utilizarea unei bombe atomice”, avertizează MAE ucrainean în acelaşi comunicat.

Ucraina a acuzat vineri forţele ruse de tiruri de artilerie în apropierea unui reactor nuclear al centralei atomo-electrice din Zaporojie, aflată sub ocupaţia forţelor ruse de la începutul invaziei, relatează France Presse.

„Trei lovituri au fost semnalate vineri seara în apropierea unuia dintre reactoarele nucleare”, a anunţat pe Telegram compania de stat ucraineană Energoatom care administrează centralele nucleare ale ţării. „Există riscul unor scurgeri de hidrogen şi de emisii de substanţe radioactive. Pericolul izbucnirii unui incendiu este ridicat”, potrivit aceleiaşi surse, care nu a raportat deocamdată eventuale victime.

Contactată de AFP, Energoatom nu a fost disponibilă pentru comentarii vineri seara.

O linie de înaltă tensiune a fost avariată în acest atac, declanşând oprirea unuia dintre reactoarele centralei, cea mai mare din Europa.

Potrivit Energoatom, responsabili ai societăţii ruse, Rosatom, „au părăsit în grabă situl înaintea atacului”.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat marţi că situaţia este „volatilă” la centrala din Zaporojie şi devine „tot mai periculoasă de la o zi la alta”.

La sfârşitul lunii iulie, Ucraina a acuzat Rusia că stochează arme grele şi muniţii în spaţiul centralei nucleare.

În timpul preluării centralei, la începutul lunii martie, armata rusă deschisese focul asupra clădirilor sitului, generând deja riscul unui accident nuclear major, aminteşte AFP.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.