UDMR l-a lăsat cu ochii în soare pe Dragnea! Kelemen Hunor a plecat…

Președintele PSD Liviu Dragnea și liderul UDMR, Kelemen Hunor, ar fi trebuit să aibă astăzi o întrevedere astfel încât formațiunea maghiară să-și prezinte punctele de vedere cu privire la legea offshore.
PSD și-a dorit o discuție cu UDMR despre legea offshore până la sfârșitul săptămânii trecute, însă programul nu i-a permis lui Kelemen Hunor să se întâlnească cu Liviu Dragnea. Așa că s-a stabilit o întâlnire pentru ziua de astăzi.

Astăzi însă, Kelemen Hunor a plecat din țară și n-a mai onorat întâlnirea cu liderul PSD, Liviu Dragnea.

Delegațiile PSD-ALDE au agreat, miercurea trecută, într-o discuție de peste două ore, la Parlament, forma finală a legii offshore care va intra „de principiu” săptămâna viitoare în dezbaterile din comisiile de specialitate, cele două partide urmând să își prezinte proiectul celorlalte formațiuni politice.

Camera Deputaților a votat, pe 3 octombrie, retrimiterea la Comisii a Legii offshore care stabilește criteriile exploatării gazelor din Marea Neagră, decizia venind la solicitarea liderului UDMR, Kelemen Hunor. Astfel, deputații au aprobat cu 210 voturi „pentru” și o singură abținere, retrimiterea Legii offshore la Comisii, cu termen de dezbatere o săptămână.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *