UE și Marea Britanie vor prelungi negocierile pe Brexit

Liderii Uniunii Europene şi-au acordat câteva săptămâni în plus-poate chiar până la finele anului-pentru a ajunge la un divorţ amiabil cu Marea Britanie, după ce în summit-ul Brexit de miercuri au fost evitate divergenţele, dar nici nu s-a ajuns la vreun rezultat tangibil, potrivit AP.

Premierul britanic Theresa May nu a venit cu niciuna dintre propunerile esenţiale pe care şeful Consiliului UE, Donald Tusk, i-a cerut să le prezinte, oferindu-le celorlalţi 27 de lideri doar o pledoarie pentru bunăvoinţă.

„În ultima etapă va fi nevoie de curaj, încredere şi spirit de conducere de ambele părţi,” le-a spus May omologilor săi.

Câţiva oficiali au spus că au existat semne că Marea Britanie ar lua în calcul extinderea perioadei de tranziţie post-Brexit dincolo de cele 21 de luni propuse pentru discuţiile privind facilitarea viitoarelor relaţii comerciale.

Negociatorul pentru Brexit al Uniunii Europene a declarat că „avem nevoie de mult timp, mult mai mult timp şi vom continua să lucrăm în următoarele săptămâni”.

În ciuda lipsei progresului privind această temă, summitul a avut parte de o atmoseră pozitivă. May a vorbit despre „munca intensivă din următoarele săptămâni şi luni” pentru a ajunge la un acord care să evite o despărţire tumultoasă. Un acord trebuie încheiat curând, astfel încât parlamentele să aibă timp să-şi dea verdictul.

Parlamentul britanic trebuie să aprobe fără echivoc acordul privind Brexitul la care guvernul va ajunge cu Uniunea Europeană sau va risca să creeze incertitudine pentru mediul de afaceri şi cetăţeni, a anunţat ministrul pentru Brexit, Dominic Raab, scrie Reuters.

„După ce acordul este prezentat parlamentului, procedura prin care este votat trebuie să permită o decizie fără echivoc şi una care să fie clară pentru publicul britanic”, a afirmat Raab într-o scrisoare trimisă Comitetului pentru Procedură Parlamentară.

„Orice altceva în afară de o aprobare clară a acordului va aduce incertitudine pentru mediul de afaceri, consumatori şi cetăţeni”, a adăugat Raab.

Comentariile sale fac referire la votul privind potenţialul acord la care ar putea ajunge prim-ministrul britanic, Theresa May, cu UE în următoarele săptămâni. Votul ar putea crea diviziuni în Partidul Conservator condus de May şi nu este clar dacă ea are destulă susţinere pentru a trece acordul.

Guvernul trebuie să câştige votul pentru a putea ratifica acordul dar opozanţii ar putea încerca să modifice formulările din acord pentru a crea condiţii în plus pentru aprobarea parlamentului, cum ar fi un al doilea referendum.

Într-un memoriu ataşat scrisorii, guvernul s-a arătat îngrijorat că dacă astfel de amendamente vor fi aprobate, ar bloca procesul de ratificare.

Următorul summit oficial UE – Marea Britanie este programat pentru luna decembrie.

Liderii europeni se întâlnesc joi, la Bruxelles, pentru a dezbate problemele migraţiei, securităţii şi viitorul zonei euro, după ce au eşuat miercuri seara să deblocheze negocierile cu privire la Brexit, cu mai puţin de şase luni înainte de divorţul cu Londra, relatează AFP.

Înfruntarea premierului britanic Theresa May, miercuri seara, cu cei 27 de omologi ai săi, a avut loc într-o atmosferă mai bună ca în urmă cu o lună, la Salzburg. Însă cele două părţi nu au putut decât să-şi constate divergenţele persistente.

”Nu s-au înregistrat progrese suficiente” în aceste ultime săptămâni, pentru a se convoca un nou summit în noiembrie, aşa cum se plănuia, în vederea încheierii negocierilor, a declarat o sursă europeană joi, la finalul unui summit în 27, la care May nu a luat parte.
Înainte de cină, conducătoarea britanică şi-a prezentat, timp de 15 minute, viziunea cu privire la situaţia negocierilor. ”Rămân încrezătoare”, le-a spus ea, potrivit purtătorului său de cuvânt.

Atmosfera a fost ”mult mai destinsă” decât la Salzburg, însă ”eu nu am constatat noutăţi majore” în propunerile Regatului Unit, a anunţat preşedintele Parlamentului European (PE) Antonio Tajani, care a asistat la intervenţia conducătoarei britanice.

Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a îndemnat-o însă pe May să dea dovadă de ”creativitate” în vederea ieşirii din impasul în centrul căruia se află soarta frontierei dintre republica Irlanda şi provincia britanică Irlanda de Nord, principalul măr al discordiei.

”Avem voinţa colectivă de a avansa, însă nu suntem încă acolo”, a declarat preşedintele francez Emmanuel Macron.

Potrivit lui Antonio Tajani şi altei surse care a asistat la luarea de cuvânt a lui May, aceasta s-a declarat ”deschisă” ideii unei prelungiri a perioadei de tranziţie post-Brexit, care este prevăzută în prezent să dureze până la sfârşitul lui decembrie 2020.

Prelungirea tranziţiei, o perioadă în care Regatul Unit va rămâne în piaţa unică, nu va rezolva problema frontierei irlandeze. Însă va da mai mult timp de negociere a unui acord comercial între UE şi Regatul Unit.

Scopul este ca un asemenea acord să îndepărteze perspectiva unei recurgeri la ”plasa de securitate” („backstop”) cerută de UE în vederea evitării reimpunerii unei frontiere fizice pe Insula Irlanda, cu scopul de a salva Acordurile de pace din 1998.

Această soluţie, respinsă ca atare de către Londra, prevede menţinerea Irlandei de Nord în Uniunea Vamală şi piaţa unică, în cazul în care nu se găseşte altă soluţie.

Londra, la rândul ei, propune să rămână aliniată la reglementările vamale ale Uniunii până la semnarea unui acord de liber-schimb mai larg, pentru a evita controlul mprfurilor la frontieră.

În contextul unei blocări a negocierilor şi al timpului care presează, scenariul unei absenţe a unui acord planează tot mai puternic asupra discuţiilor. Donald Tusk o considera ”mai probabilă ca niciodată” în invitaţia la summit pe care le-a trimis-o Celor 27.

”Am cerut în această (miercuri) seara Comisiei să lucreze cu şi mai multă vigoare la scenariul «no deal».Nu ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple, dar trebuie să fim pregătiţi”, a comentat miercuri seara premierul olandez Mark Rutte.

Brexitul nu se află pe agendă joi, la summit, care urmează să fie reluat la ora locală 9.30 (10.30, ora României).

Liderii europeni vor face bilanţul în politica migraţiei şi cooperarea pe care doresc să o consolideze cu ţările de origine şi de tranzit a migranţilor în neregulă.

Ei urmează să dezbată, de asemnea, o consolidare a Agenţiei europene de grăniceri, în contextul în care mai multe state membre UE de la frontierele externe se tem că le ameninţă suveranitatea.

O discuţie este prevăzută şi pe tema reformei în continuare blocată a reglementării europene a azilului. Însă nu este aşteptat vreun progres în acest dosar, împotmolit în continuare în problema unei repartizări a solicitanţilor de azil în UE.

”S-a conştientizat tot mai mult faptul că nu vor exista cote obligatorii”, a apreciat miercuri seara cancelarul austriac Sebastian Kurz, susţinând în această dispută ţările din Est care se opun oricărei măsuri de acest fel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *