Uită-te pe cer! Până pe 16 iulie poţi avea şansa de a vedea un asteroid cât o planetă

 

Unul dintre cei mai mari asteroizi din Sistemul nostru solar, cu un diametru mediu de aproximativ 525 km (326 mile), este atât de aproape de Terra, încât până pe 16 iulie norocoşii pot avea şansa să-l vadă cu ochiul liber. A fost descoperit de Heinrich Wilhelm Olbers la 29 martie 1807 și este numit după Vesta, zeița protectoare a focului din cămin și a căminului din mitologia romană.

Vesta este cel mai masiv asteroid după planeta pitică Ceres și cuprinde aproximativ 9% din masa centurii de asteroizi.

Cercetătorii consideră că acest asteroid este o proto-planetă, adică pe cale să devină planetă.

Orbita lui şi faptul că reflectă cu 31% mai multă lumină solară decât Luna fac să fie vizibil cu ochiul liber o dată la 20 de ani, când se apropie de planeta noastră. Locuitorii din emisfera nordică a Terrei îl pot zări pe cer sub forma unui punct gălbui, situat lângă constelaţia Săgetătorului.

NASA a trimis în 2011 o sondă să-l studieze şi dă asigurări că nu sunt şanse ca asteroidul să lovească vreodată Pământul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *