Ultima scrisoare a lui John McCain către America: „Noi nu ne predăm, noi nu ne ascundem niciodată de istorie. Noi facem istorie“

Luni dimineaţă, în Arizona, Rick Davis, purtător de cuvânt al familiei senatorului american John McCain, a citit ultima scrisoare a acestuia către publicul american.

„Dragii mei americani, pe care v-am slujit cu recunoştinţă timp de 60 de ani, şi în special dragii mei locuitori din Arizona, vă mulţumesc pentru privilegiul de a vă servi şi pentru viaţa plină de satisfacţii pe care serviciul în uniformă şi cel într-o funcţie publică mi-au oferit-o.

Am încercat să servesc onorabil ţara noastră. Am făcut greşeli, dar sper că iubirea mea pentru America va cântări mai mult. Am realizat adesea că sunt cea mai norocoasă persoană de pe Pământ. Mă simt aşa şi acum, când mă pregătesc pentru sfârşitul vieţii mele.

Mi-am iubit viaţa în întregimea ei. Am avut experienţe, aventuri, prietenii, suficient de multe cât pentru zece vieţi, şi sunt atât de recunoscător. Ca majoritatea oamenilor, am regrete. Dar nu aş schimba o zi din viaţa mea, fie ea bună sau rea, cu cea mai bună zi din viaţa altcuiva.

Satisfacţia aceasta o datorez iubirii familiei mele. Niciun bărbat nu a avut o soţie mai iubitoare sau copii de care să fie mai mândru faţă de cum sunt eu de ai mei. Şi-i sunt dator Americii pentru că am fost legat de cauzele Americii: libertatea, justiţia egală şi respectul pentru demnitatea tuturor oamenilor aduc o fericire mai mare decât plăcerile efemere ale vieţii. Identităţile noastre şi sentimentul de valoare faţă de sine nu au fost limitate, ci sunt mărite prin slujirea unor cauze mai măreţe decât noi înşine.

Dragi americani, asocierea aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât oricare alta. Am trăit şi am murit ca un american mândru. Suntem cetăţeni ai celei mai măreţe republici ale lumii, o naţiune a idealurilor, nu a sângelui şi pământului. Suntem binecuvântaţi şi suntem o binecuvântare pentru umanitate când susţinem şi înaintăm acele idealuri acasă şi în lume. Am ajutat la eliberarea de tiranie şi sărăcie a mai multor oameni decât oricând în istorie şi am dobândit o mare bogăţie şi putere.

Ne slăbim măreţia atunci când confundăm patriotismul nostru cu rivalităţi tribale care au semănat resentimente şi ură şi violenţă în toate colţurile lumii. O slăbim când ne ascundem în spatele zidurilor, în loc să le dărâmăm; când ne îndoim de puterea idealurilor noastre, în loc să avem încredere că ele vor fi marea forţă care va duce la schimbare, aşa cum au fost dintotdeauna.

Suntem 325 de milioane de indivizi care-şi exprimă opiniile. Ne certăm, concurăm şi câteodată chiar ne denigrăm unii pe alţii în dezbaterile noastre publice zgomotoase. Dar întotdeauna am avut mult mai multe lucruri în comun unii cu alţii decât neînţelegeri. Dacă ne-am aminti asta şi dacă ne-am acorda prezumţia că ne iubim cu toţii ţara, vom depăşi aceste vremuri dificile. Le vom fi depăşit devenind mai puternici decât înainte, cum facem întotdeauna.

Acum zece ani am avut privilegiul de a a-mi recunoaşte înfrângerea în alegerile prezidenţiale. Vreau să închei acest mesaj de rămas bun cu o încredere din suflet faţă de americani, pe care am simţit-o atât de puternic în acea seară. Încă o simt puternic.

Nu disperaţi în faţa dificultăţilor noastre actuale. Credem întotdeauna în potenţialul şi măreţia Americii pentru că nimic nu este inevitabil aici. Americanii nu se dau bătuţi niciodată, noi nu ne predăm, noi nu ne ascundem niciodată de istorie. Noi facem istorie. Rămas bun, dragi americani, Dumnezeu să vă binecuvânteze şi Dumnezeu să binecuvânteze America.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *