Ultima Zi Pentru Înscrierea La Șefia DNA

Astăzi este ultima zi de depunere a candidaturilor pentru șefia DNA. În ciuda cererilor făcute și de procurorul general, Augustin Lazăr, către anchetatori de a-și de pune candidaturile, aceștia nu se înghesuie să preia conducerea celei mai temute instituții din România.

Și data trecută, în cadrul preselcției ratate din luna iulie, procurorii doritori s-au înscris în ultima zi. De această dată, dosarele vor fi analizate de ministrul Justiției, Tudorel Toader, până pe 29 august când va anunța cine poate participa la interviurile programate în perioada 3-5 septembrie. Dacă vreun procuror va fi pegustul lui Toader atunci propunerea va fi transmită pe 6 septembrie către CSM care are la dispozitie 30 de zile pentru a da avizul consultativ, dar obligatoriu. Ultimul cuvânt îl va avea însă președintele țării, abilitat prin lege să numească procurorii șefi prin decret prezidențial.

Conform noii Legi privind organizarea judiciară, proaspăt intrată în vigoare, președintele nu poate respinge propunerea decât o sigură dată, motivat.

Reamintim că fosta șefă a DNA Laura Codru Kovesi a fost revocată din funcție pe data de 9 iulie, iar ulterior procurorul general a delegat-o pentru o perioadă de 6 luni la șefia DNA pe procuroarea Anca Jurma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *