Un alt scandal zguduie MAI: Un poliţist cerea favoruri sexuale pentru a nu aplica amenzi
Un poliţist din Curtea de Argeş va fi judecat, în primăvara acestui an, la Judecătoria Topoloveni, pentru folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual.
Viorel Derviş este acuzat că în aprilie 2020 a cerut favoruri sexuale unei tinere în vârstă de 18 ani, ca să nu o amendeze pentru că nu avea asupra ei declaraţia pe propria răspundere, document necesar în perioada stării de urgenţă.
Tânăra căreia agentul i-ar fi cerut favoruri sexuale pentru a nu o amenda atât pe ea, cât şi pe rudele sale, a depus plângere şi a înregistrat convorbirea telefonică avută ulterior cu poliţistul care i-ar fi cerut favoruri sexuale.
Procesul ar fi trebuit să înceapă în martie 2021 la Judecătoria Curtea de Argeş, numai că, înainte de primul termen de judecată, poliţistul a depus la Curtea de Apel Piteşti o cerere prin care solicita strămutarea dosarului la o altă instanţă, motivând că sunt suspiciuni rezonabile că imparţialitatea judecătorilor din cadrul Judecătoriei Curtea de Argeş ar putea fi afectată. Viorel Derviş şi-a motivat cererea precizând, printre altele, că este rudă prin alianţă cu primarul oraşului Curtea de Argeş, fiind finul acestuia. Magistraţii Curţii de Apel Piteşti i-au acceptat cererea de strămutare, iar judecata va începe peste două luni la Judecătoria Topoloveni.
Pe 5 aprilie 2020, Elena Mitu, care se afla în maşină cu două rude, a fost oprită de un echipaj de poliţie. Viorel Derviş, unul dintre poliţişti, a stat de vorbă cu tânăra lângă maşină, pretinzându-i favoruri sexuale pentru a nu o amenda pentru că circula fără declaraţia pe propria răspundere, aşa cum prevedeau ordonanţele militare pe perioada stării de urgenţă cauzate de pandemia de SARS-CoV-2. Poliţistul i-a spus că în acest fel ar ierta-o pe ea, dar şi pe rudele sale, de trei amenzi a câte 2.000 de lei fiecare.
Ulterior, tânăra a avut o conversaţie la telefon cu poliţistul, pe care a înregistrat-o şi a pus-o la dispoziţia procurorilor după ce a făcut plângere. Iată cum a decurs conversaţia dintre cei doi, a cărei transcriere se află în rechizitoriul întocmit de către procurori.
Viorel Derviş: Hai că au avut toţi noroc cu tine azi, că dacă nu, îi curentam pe toţi, câte 2.000 de lei le dădeam amendă!
Elena Mitu: Da, am înţeles! V.D.: Pe bune… Şi mâine cât poţi să stai plecată?
E.M.: Maximum o oră, două… V.D.: Ăăă? E.M.: Da! V.D.: Da. Cât mai stai la cumpărături? E.M.: Nu ştiu, cam vreo 10-20 de minute. Acum să vedem cum este la casă de aglomerat… V.D.: Păi şi vrei să vin să te iau pe la două? E.M.: Când? V.D.: Azi! E.M.: Nu! V.D.: Şi mâine poţi să vii pe la 11.00? E.M.: Da. V.D.: Eu vream să te întreb mai multe, însă nu puteam, îmi era că trag ăia cu urechea… Cei doi nu s-au mai întâlnit pe 6 aprilie 2020, pentru că tânăra a depus plângere.
Trebuie spus că ea nu s-a constituit parte civilă în procesul ce va începe pe 3 martie a.c. la Judecătoria Topoloveni. Agentul de poliţie Viorel Derviş riscă o pedeapsă cu închisoarea între trei luni şi doi ani sau amendă şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta.