Un avion MApN, ce transporta spre Spania măști cumpărate de România,  întors la sol din pricina unor probleme tehnice

Un avion al MApN, model C-27J Spartan, a fost întors la sol, după ce decolase spre Spania, cu  un transport de 90000 de măști medicale, tip FFP 2,cumpărate de  România, cu bani de la UE, după ce echipajul a semnalat niște probleme  tehnice și a cerut permisiunea să aterizeze. Aeronava decolase sâmbătă dimineață de la Baza 90 Aeriană Otopeni spre Madrid,  transmite IGSU.

Materialele sunt parte din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19 cumpărate de România pe baza unui grant în valoare de 10 milioane euro semnat de DSU/IGSU cu Comisia Europeană.

Comisia Europeană a trimis DSU o invitație pentru a constitui în România o rezervă de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Astfel, aceste stocuri aflate în gestiunea IGSU vor fi puse la dispoziţia statelor membre (inclusiv România) şi partenere ale Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii, în baza unei solicitări, în caz de ameninţare gravă la adresa sănătăţii.

În funcţie de nevoi, Comisia Europeană urmează să decidă unde vor fi folosite echipamentele din rezerva de contramăsuri medicale pentru epidemia de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *