Un avion rusesc a tras o rachetă lângă unul britanic, deasupra Mării Negre

Un avion rusesc a tras o rachetă lângă unul britanic, în spaţiul aerian internaţional de deasupra Mării Negre, a afirmat joi ministrul apărării din Regatul Unit, Ben Wallace, conform Reuters.
El a informat parlamentul de la Londra că incidentul a avut loc în 29 septembrie, iar ulterior zborurile de patrulare ale aeronavelor britanice au fost suspendate.
Partea britanică şi-a exprimat îngrijorarea faţă de Serghei Şoigu, omologul rus al lui Wallace, iar Rusia a susţinut că a fost vorba de o defecţiune tehnică.
Între timp, misiunile britanice de patrulare aeriană au fost reluate, cu escorte de avioane de luptă, a precizat ministrul.