Un fost șef al MI6 a folosit spioni în rezervă pentru a-l ajuta pe Alexander Adamescu

John Scarlett , fost șef al serviciului de informații externe al Marii Britanii (MI6), a folosit foști spioni pentru a aduna informații ”sensibile” din cadrul guvernului de la București, pentru a-l ajuta pe mogulul media Alexander Adamescu, acuzat de corupție, potrivit unor documente consultate de „The Observer“.

Confrom publicației, firma privată de intelligence aparținând lui John Scarlett, SC Strategy (SCS), pe care o deține împreună cu lodrul Carlile, dezvăluie într-un raport realizat pentru avocații omului de afaceri că a obținut informații pe teme sensibile, inclusiv negocieri diplomatice și despre activitățile procurorilor anti-corupție, de la o serie de ”surse confidențiale” bine plasate în România. John Scarlett a condus serviciul extern de informatii MI6 între 2004 și 2009.

„The Guardian“ notează că raportul din 2016 sugerează că angajații SCS s-au bucurat de un grad de acces remarcabil la București și la surse plătite care aveau „cunoștințe directe și complexe” despre „aparatul politic, de securitate și de informații al României”.

O singură sursă este descrisă ca un „ofițer foarte înalt” din Administrația prezidențială . Adamescu așteaptă extrădarea în România din Regatul Unit, după ce procurorii români l-au acuzat de luare de mită și de spălare de bani. Omul de afaceri a negat acuzațiile. Avocații lui Adamescu au depus raportul de 36 de pagini drept dovezi în procesul de extrădare care au avut loc la Londra în 2017.

Scris de Carlile, fost expert independent pe problem de legislație privind terorismul, raportul a susținut acuzațiile lui Adamescu că ancheta din România este motivată politic.

Carlile a declarat pentru publicația britanică că SCS a recurs integral la mijloace legale pentru a obține informații, respingând categoric orice aluzie că atât el, cât și partenerul său de afaceri, Scarlett, ar fi apelat la contactele făcute în timp ce lucrau în serviciile secrete din cadrul guvernului britanic sau că SCS s-ar fi implicat în vreo formă de spionaj în România, menită să submineze instituții ale statului.

Cu toate acestea, judecătorul din cazul de extrădare al lui Adamescu a refuzat să admită raportul lui Scarlett și Carlile drept probă, ridicând semne de întrebare în ceea ce privește absența informațiilor cu privire la identitatea „agenților români anonimi, dar de încredere” indicați de SCS și a circumstanțelor în care angajații SCS – indicați de curte drept „ofițeri de informații în retragere” – au adunat informațiile.

Raportul ilustrează modul în care cazurile anti-corupție la nivel înalt din România – o problemă politică majoră în statul membru UE – au generat oportunități de afaceri pentru investigatori privați și consultanți externi. Potrivit mass-media din România, compania de familie a lui Adamescu a tatonat anterior angajarea controversatei companii israeliene de informații private Black Cube și l-a avut consultant pe fostul director al FBI, Louis Freeh, mai scrie „The Guardian“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.