Un inspector şcolar de la PSD, pescuit de PNL, dat AFARĂ de ministrul Educaţiei!

Roxana Pațurcă, fostă senatoare PSD, acum membru PNL, a fost dată afară din funcția de inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Calărași. Declaratia a fost facuta pentru Edupedu.ro de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

„În momentul în care am aflat de afirmații denigratoare la adresa proiectului România educată, mi-am revizuit decizia”, spune ministrul.

Pațurcă spunea despre Klaus Iohannis în 2019 că „este un penal cu imunitate absolută”. Despre proiectul România educată ea spunea că e „un titlu jignitor. Prin care Iohannis ne spune că nu suntem educați și că vine el să ne educe”.

„Atâta vreme cat este vorba despre numiri, deci nu este vorba despre un concurs sau despre un examen, numirile se vor face pe niște criterii. În momentul în care am văzut că persoana respectivă nu are același obiectiv precum cel pe care l-am declarat, acela de a pune la punct lucrurile în Educație pornind de la singurul proiect de țară, România educată, care a beneficiat de cea mai largă consultare publică, am apreciat că nu pot continua în echipă. În momentul în care am aflat de afirmațiile denigratoare la adresa proiectului România educată mi-am revizuit decizia”, a declarat Cîmpeanu.

Pațurcă a fost dată afară din PSD pe 1 septembrie 2020. Acest lucru după ce nu s-a prezentat la moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. La scurt timp aceasta a fost primită în PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *