Un off-shore cipriot cere să se înscrie la masa credală a Teldrum. Judecătorul sindic e de acord, deşi cererea a venit târziu

O societate care are în spate un off-shore cipriot cere peste un milion de lei de la Teldrum. În ultimul buletin de insolvenţă care priveşte societatea Teldrum se arată că firma VLAMIRO CONCEPT DESIGN SRL a cerut la data de 6 noiembrie 2018 administratorului judiciar înscriere la masa credală cu suma de 1.091.334,93 lei. Din aceşti bani, 562.667,82 lei ar reprezenta ” creanță certă, lichidă și exigibilă constând în garanții de bună execuție reținute și neeliberate de debitoarea TEL DRUM S.A în baza contractelor nr. 346/15.12.2017, 431/26.10.2016 și nr. 432/26.10.2016″. Diferenţa de 528.667,11 lei înseamnă „creanță sub condiție, c
onstând în garanții de bună execuție reținute și neeliberate de TEL DRUM S.A în baza contractelor nr. 6046/28.10.2014; 346/15.12.2017, 347/15.12.2017, 431/26.10.2016 și nr. 432/26.10.2016″, Administratorul judiciar spune că a iniţiat o serie de discuţii cu firma respectivă şi a ajuns la concluzia că trebuie să trimită jucătorului sindic cererea de repunere în termen al societăţii şi înscrierea ei la masa credală.

VLAMIRO CONCEPT DESIGN SRL are, conform documentelor de la Registrul Comerţului sunt DALTECO Ltd, o societate de nationalitate cipriota,
avand sediul in Cipru, str. Agiou Prokopiou, 13 Egkomi,P.C. 2406, Nicosia, Cipru, detinatoare a 50% din capitalul social al societatii şi S.C. THC NOVA MANAGEMENT – S.R.L, deţinătoare, asemenea, a 50% din capitalul social. La rândul ei, societatea THC NOVA MANAGEMENT SRL este detinuta in totalitate de acelasi offshore cipriot Dalteco Ltd.

Vlamiro Concept Design SRl a avut, în 2017, o cifră de afaceri de 2.761.550 de lei şi o pierdere de 1.112.027 de lei, cu doi angajaţi si s-a osupat de „comert cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de constructii si echipamentelor sanitare.”

In acelasi buletin de insolventa, administratorul judiciar propune respingerea unei alte cereri de introducere pe lista creditorilor. Este vorba despre solicitarea Primăriei Năvodari care solicit de la Teldrum 3 milioane de euro pentru c ar fi executat prost lucrri de asfaltare conform unui contract încheiat în 2014. Mai exact, pe 8 ianuarie 2019, Unitatea Administrativ Teritorială Năvodari solicita înscrierea la masa credală a societăţii Teldrum cu suma de 12.846.980,37 lei, banii pe care firma teleormăneană i-a primit din 2014 pentru proiectul „Îmbunătățirea accesului între municipiul Constanța și Platforma Industrială Năvodari prin lărgirea și modernizarea bulevardului Mamaia – Năvodari”. Proiectul apărea pe lista obiectivelor finanţate cu bani europeni în Programul Operaţional Regional – POR 2007-2013 şi avea o valoare estimată la peste 58.000.000 de lei. Pentru acest proiect, administratorul judiciar propune ca el să fie respins şi să nu se mai ceară judecătorului sindic derogare de a fi trecut la masa credală. Principalul argument este că Primăria Năvodari ar şi ştiut din timp de insolvenţa societăţii şi nu a cerut la timp înscrierea pe lista creditorilor.

Firma Tel Drum şi-a cerut insolvenţa pe 17 ianuarie 2018, la Tribunalul Teleorman, în aceeaşi zi în care DNA a extins urmărirea penală în cazul Tel Drum, în dosarul în care este cercetat şi Liviu Dragnea, şi a instituit măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile şi imobile ale firmei, precum şi asupra sumelor de bani ce urmează a-i fi virate. Iniţial firma a avut interdicţia de a mai participa la licitaţiile publice, dar aceasta a fost ridicată în această vară, după ce şi-a plătit datoriile la anaf. teldrum a primit deja 3 contracte de la autoritatile locale din Teleorman pentru lucrari la drumuri şi şcoli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *