Un polițist și-a ucis copilul și apoi s-a sinucis. Anchetatorii spun că a lăsat un bilet de adio

Pe polițiști chiar îi controlează cineva la cap? Ma tem că nu, sau nu la modul la care ar trebui. Altfel nu se explică de ce tot apar oameni ai legii, cu drept de a purta armă, pedofili, criminali sau sinucigași. Sămbătă dimineață, un polițist din Pitești c și-a împușcat copilul, apoi s-a sinucis. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, bărbatul a lăsat în urma sa un bilet de adio, spun surse din cadrul anchetatorilor. Conținutul biletului nu a fost dezvăluit de anchetatori, transmite Mediafax.

Poliţistul Marius Franșescu, de la Crimă Organizată, și copilul său au fost găsiți, sâmbătă, morți în apartamentul bărbatului din Pitești, prima ipoteză a anchetatorilor fiind că bărbatul și-a împușcat copilul, apoi s-a sinucis.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Române, Georgian Drăgan, polițistul nu a fost cercetat disciplinar sau administrativ, iar soția nu depusese sesizări împotriva lui.

Polițistul era fiul lui Costel Franțescu, consilier local PNL în Mioveni și președinte PNL Mioveni.

Potrivit unor surse din cadrul anchetatorilor, polițistul fusese testat psihologic în ianuarie şi declarat apt.

Bărbatul, în vârstă de 29 de ani, era divorțat, având cu fosta soție, și ea de 29 de ani, un copil de 3 ani și 7 luni. Femeia a dus sâmbătă dimineață copilul la locuința fostului soț, după care bărbatul nu a mai răspuns la telefon, astfel că femeia a alertat serviciile de intervenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *