Un preot din București și soția sa au murit în timpul furtunii de noaptea trecută

Un preot şi soţia sa au murit într-un incendiu provocat de furtuna din noaptea trecută, după ce casa lor a fost trăsnită. Acesta era paroh la Cimitirul Dămăroaia din Sectorul 1, Bucureşti.

Preotul Costel Paizan, paroh la Cimitirul Dămăroaia, şi soţia sa, directoarea Școlii 178, din cartierul Pajura, au murit, după ce casa lor a fost trăsnită în timpul furtunii de seara trecută.

Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, a anunţat pe Facebook tragicul eveniment şi şi-a exprimat condoleanţe faţă de trecerea la cele veşnice a preotului şi soţiei acestuia.

„Părintele Costel Paizan, de la Cimitirul Dămăroaia, și soția lui au plecat la Domnul noaptea trecută. În timpul furtunii, un fulger le-a trăsnit casa și ambii au pierit în incendiu. Soția preotului Paizan a fost directoarea Școlii Gimnaziale 178, din cartierul Pajura. Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris Daniel Tuodrache, pe Facebook.

Daniela Paizan era profesor de istorie şi directoare a şcolii nr. 178 din cartierul Pajura, din sectorul 1. „Doamna directoare, nu vă vom uita niciodată datorită profesionalismului, empatiei, căldurii şi devotamentului cu care ne-aţi înconjurat şi ne-aţi încurajat de-a lungul timpului. Şcoala noastră nu va mai fi la fel”, a scris o colegă profesoară.

Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a transmis de asemenea un mesaj de condoleanţe. „Directoarea Școlii Gimnaziale nr. 178, Paizan Daniela, profesor de istorie, și sotul acesteia, au trecut spre cele veșnice, noaptea trecută, din cauza unui incendiu care le-a cuprins locuința”, a scris ISMB, pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *