Un ziarist pro-rus, propus la șefia RAI
Marcello Foa, un jurnalist 55 de ani, a fost propus vineri la şefia RAI, principalul grup audivizual public din Italia. Anunţând această nominalizare, liderul M5S, Luigi Di Maio, a avertizat că Foa va curăţa RAI de „paraziţi“, adică de susţinători ai partidelor tradiţionale italiene.
Cu dublă cetăţenie – italiană şi elveţiană – Marcello Foa este văzut ca un jurnalist eurosceptic şi prorus. El a transmis mult timp de la Moscova şi a exprimat opinii în nota Kremlinului în diverse chestiuni internaţionale.
A militat împotriva vaccinării, i-a felicitat pe britanici pentru decizia de a ieşi din Uniunea Europeană, a luat apărarea atleţilor ruşi în scandalul dopajului şi a denunţat blamarea Moscovei în cazul otrăvirii fostului spion dublu Serghei Skripal.
În opinia sa, preşedintele rus Vladimir Putin este „un om care nu caută necazuri“.
Nominalizarea lui Foa urmează să fie supusă aprobării miercuri, dar noua guvernare de la Roma va avea nevoie de voturile formaţiunii Forza Italia (FI), a lui Silvio Berlusconi, pentru a o impune. Deşi se afişează într-un prieten al lui Putin, Berlusconi critică puternic această propunere.
Berlusconi, supărat
„Văd o puternică dorinţă de confruntare. Caracterul unilateral al propunerii pentru RAI, pe care majoritatea a pus-o singură la cale în interior, îmi pare un semnal prost“, a declarat fostul premier italian pentru cotidianul La Stampa.
Preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a sugerat la rândul său că Forza Italia va vota împotriva lui Marcello Foa.
„Liga este liberă să facă ce doreşte, inclusiv să rupă alianţa de centru-dreapta“, a comentat Tajani, care deţine şi postul de vicepreşedinte al Forza Italia, pentru publicaţia Il Messagero. „Liga este la guvernare, Forza Italia în opoziţie. Politica are reguli şi în acest caz regulile nu sunt respectate“, a conchis el, citat de AFP.