Ungaria. Premierul populist Viktor Orban îşi lansează campania electorală anunţând cu promisiuni de majorare a salariului minim

Premierul Ungariei îşi lansează campania electorală cu promisiuni de măriri de salarii și scutiri de impozit. Cine sunt cei doi candidați ai opoziției îi suflă în ceafă

Guvernul de la Budapesta va acorda anul viitor familiilor o rambursare a impozitului pe venit de două miliarde de dolari şi de asemenea intenţionează să majoreze semnificativ salariul minim, a anunţat luni premierul Viktor Orban, în pregătirea campaniei electorale pentru alegerile din 2022, transmite Reuters.

Pentru prima dată în ultimul deceniu, Orban se va confrunta cu o concurenţă strânsă la alegerile parlamentare. El a dat asigurări că redresarea semnificativă a economiei în urma pandemiei va permite Guvernului să adopte aceste măsuri.

De asemenea, săptămâna trecută Ungaria a decis să prelungească un moratoriu de rambursare a împrumuturilor bancare, introdus în contextul pandemiei de COVID-19, până la finele lunii iunie 2022.

Moratoriul de rambursare a împrumuturilor bancare a intrat în vigoare în luna martie 2020, iniţial pentru o perioadă de şase luni, dar ulterior a fost prelungit până la finele lunii octombrie 2021. Moratoriul este automat, exceptând cazul în care consumatorii solicită în mod expres să plătească ratele.

Premierul Ungariei se aşteaptă la o creştere a economiei de peste 5,5% anul acesta, deşi se confruntă cu un deficit de forţă de muncă.

„În total, autorităţile fiscale vor rambursa părinţilor 600 de miliarde de forinţi (două miliarde de dolari)”, a anunţat Orban în Parlament, preluând modelul aliaţilor săi din Polonia. Înaintea campaniei electorale, partidului conservator aflat la putere Lege şi Justiţie (PiS) a introdus o schemă prin care familiile primeau lunar 500 zloţi pentru fiecare copil iar cei mai mulţi tineri sub 26 de ani erau exceptaţi de la plata impozitului pe venit.

Orban a reamintit că anul viitor tinerii sub 25 de ani vor fi exceptaţi de la plata impozitului pe venit iar pensionarii vor primi o plată suplimentară din cauza majorării inflaţiei.

De asemenea, premierul ungar a anunţat că discută cu angajatorii posibilitatea majorării salariului minim, de la 167.400 de forinţi la 200.000 de forinţi.

La începutul acestui an, zece state membre din estul UE aveau salarii minime sub 700 de euro pe lună: Bulgaria (332 euro), Ungaria (442 euro), România (458 euro), Letonia (500 euro), Croaţia (563 euro), Cehia (579 euro), Estonia (584 euro), Polonia (614 euro), Slovacia (623 euro) şi Lituania (642 euro). În alte cinci ţări membre UE, în special din sudul blocului comunitar, erau salarii minime cuprinse între 700 şi uşor peste 1.100 de euro pe lună: Grecia (758 euro), Portugalia (776 euro), Malta (785 euro) şi Slovenia (1.024 euro).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *