UPB va acorda titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Radu Ioan Munteanu
Titlu acordat unui renumit profesor. Articol preluat de pe site-ul www.agerpres.ro.
Universitatea Politehnica din Bucureşti va acorda joi titlul academic de Doctor Honoris Causa profesorului Radu Ioan Munteanu de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca pentru contribuţii „excepţionale” la progresul ingineriei, precum şi la dezvoltarea „creativă” a învăţământului profesional tehnic.
Radu Ioan Munteanu este profesor la Facultatea de Inginerie Electrică şi a fost rector al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul UPB, Munteanu este autorul a peste 50 de cărţi şi peste 300 de lucrări ştiinţifice.
Totodată, este coautor la 18 invenţii, a obţinut peste 50 de medalii în concursuri/expoziţii naţionale sau internaţionale şi a fost membru în peste 50 de granturi de cercetare.
Profesorul, care a activat în străinătate în diverse organizaţii, a primit 70 de premii în România şi peste 100 în străinătate.
Radu Ioan Munteanu a coordonat echipe de cercetare cu care a adus medalii de aur de la cele mai importante saloane de inventică din lume: Geneva, Bruxelles, Taipei, Taiwan, Seul, Budapesta, Zagreb, Varşovia, Moscova şi Sevastopol.
SURSA: AGERPRES