USR vrea ca banii din exploatarea gazelor din Marea Neagră să fie distribuiți conturile Pilonului 2 de pensii

Uniunea Salvaţi România (SR) doreşte ca fondurile obţinute din impozite şi redevenţe, în urma exploatării gazelor naturale din Marea Neagră, să fie distribuite în conturile de pensii de la Pilonul 2, iar ulterior cel puţin 50% din aceşti bani să fie investiţi în sectorul energetic şi în industria prelucrătoare de gaze naturale pentru produse cu valoare adăugată mare, potrivit agerpres.ro.

Declarația îi aparține deputatului USR Cristina Prună și a fosy făcută cu ocazia lansării unui policy brief pe tema exploatării rezervelor de gaze naturale din Marea Neagră, menit să completeze programul de guvernare al USR, un program participativ a cărui elaborare a început în urmă cu un an.

Prună, care face parte din Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a estimat că aceste fonduri obţinute din impozite şi redevenţe ar totaliza 20 de miliarde de euro.

Ea a subliniat şi convingerea USR că gazele din Marea Neagră trebuie valorificate în industria petrochimică.

Deputatul USR a adăugat că statul trebuie să creeze un cadrul fiscal stabil, care să ofere facilităţi investitorilor din această industrie. Totodată, a reamintit că propunerea USR este zero taxe pe primii 2.080 de lei, astfel încât salariul net să crească pentru angajaţii din toate sectoarele.

Deputatul USR a subliniat că exploatarea gazelor din Marea Neagră poate contribui la securitatea energetică a României.

Deputatul Claudiu Năsui, coordonator al programului de guvernare USR, a declarat că prin direcţionarea fondurilor respective către Pilonul 2 de pensii, banii nu ar fi orientaţi spre consum, ci spre investiţii, contribuind totodată la soluţionarea unei probleme pe termen lung cu care se confruntă România, cea a pensiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *