Vaccinarea, aruncată în aer de relaxarea Guvernului: Doar 40 de mii de oameni s-au vaccinat într-o zi, din care doar 18 mii cu prima doza

1.554 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 28.383 au fost imunizate cu Pfizer, 2.648 cu Moderna, 1.413 cu AstraZeneca și 9.110 cu Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, 4.514.587 de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, 4.104.965 primind și rapelul.

Astfel, conform informațiilor transmise joi seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 41.554 de doze, dintre care 18.554 ca primă doză și 23.000 ca rapel.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 4.514.587 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri și au fost administrate în total 8.425.239 de doze de vaccin.

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 18 de reacții adverse – 11 la Pfizer, 1 la Moderna, 1 la AstraZeneca și 5 la Johnson&Johnson. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 16.344 (1,94/1000 doze administrate). Alte 139 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *