VIDEO De ce a fost nevoită compania Dolce & Gabbana să își ceară scuze față de chinezi

Stefano Gabbana şi Domenico Dolce, cofondatori ai casei de modă italiene Dolce & Gabbana, au prezentat vineri scuze ”chinezilor din întreaga lume”, după publicarea unor reclame publicitare şi a unor comentarii considerate rasiste în China, relatează AFP.

„Vrem să le spunem tuturor chinezilor din întreaga lume, şi sunt mulţi, cât de rău ne pare. Şi luăm aceste scuze şi acest mesaj foarte în serios”, a spus Gabbana, stilist al mărcii, într-un video difuzat vineri pe reţeaua socială chineză Weibo.

La rândul său, Dolce reiterează faptul că ”întristaţi” şi că au reflectat ”mult la controversa” creată. „Familiile noastre ne-au învăţat întotdeauna să respectăm diferenţele culturale şi (…) vă cerem iertare dacă am făcut greşeli în opinia dumneavoastră”, a adăugat el.

Marţi, Dolce & Gabbana a fost obligată să anuleze o prezentare de modă în oraşul Shanghai după polemica suscitată de postarea pe contul de Instagram al celebrei firme italiene a unor videoclipuri de promovare a show-ului, în care apărea o femeie cu trăsături asiatice. Aceasta încerca să mănânce pizza şi spaghete cu beţişoare chinezeşti, sub coordonarea unei voci masculine, clipuri considerate rasiste şi degradante de către internauţii chinezi.

Scandalul s-a amplificat după difuzarea pe internet a unor capturi de ecran ce prezentau o discuţie pe Instagram purtată între un internaut şi unul dintre creatorii mărcii italiene, Stefano Gabbana, în care acesta din urmă folosea emoji reprezentând excremente pentru a trata China drept „ţară de rahat”.

Potrivit companiei italiene, contul de Instagram al creatorului de modă Stefano Gabbana ar fi fost piratat. Compania a dat asigurări că are numai respect pentru China.

Cu toate acestea, potrivit presei chineze, în urma scandalului, site-urile chineze de comerţ electronic au retras toate produsele casei italiene, în timp ce numeroşi consumatori chinezi au promis să boicoteze produsele casei de modă italiene.

„Vom învăţa din această experienţă şi desigur aceasta nu se va mai întâmpla”, a dat asigurări Gabbana într-o înregistrare video care se încheie cu cei doi confondatori ai casei de modă italiene, spunând împreună în limba chineză: „Ne are rău”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *