VIDEO Haos în Venezela în urma unei încercări de asasinat asupra preşedintelui Nicolas Maduro

Haos în Venezela în urma unei încercări de asasinat cu o dronă asupra preşedintelui Nicolas Maduro, aflat în faţa unei mulţimi din Caracas pentru un discurs, relatează The Guardian.
Mai multe drone înarmate cu explozibil au zburat în direcţia lui Maduro în timp ce acesta ţinea un discurs cu ocazia unei parade militare în Capitală.

Dronele nu au ajuns până la Maduro şi deocamdată nu este clar dacă au fost doborâte de gloanţele armatei sau dacă au explodat prematur. Preşedintele a supravieţuit nevătămat, în timp ce şapte persoane au fost rănite, a declarat ministrul Comunicațiilor.

„La 17.14 după-amiază s-au auzit câteva explozii. Ancheta arată în mod clar că acestea provin de la nişte dispozitive asemănătoare unor drone încărcate cu explozibili”, a subliniat Jorge Rodriguez.

Momentul de panică generală a fost surprins în timpul difuzării live a paradei şi discursului, cu Maduro şi alţi oficiali care priveau către cer în timp ce vorbeau despre economie. În fundal se aud apoi mai multe explozii, iar în imagini se vede cum soldaţii caută să se adăpostească, pentru ca mai târziu difuzarea să fie tăiată brusc.

David Smilde de la Washington Office in Latin America (WOLA), o organizaţie neguvernamentală pentru drepturile omului, a atras atenţia că reacţia soldaţilor, care au fugit de teamă, l-a lăsat vulnerabil pe preşedinte.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro l-a acuzat pe omologul său columbian Juan Manuel Santos că este responsabil de un atentat care l-a vizat sâmbătă, la Caracas, comis potrivit autorităţilor venezuelene cu drone încărcate cu explozivi, relatează AFP.

”Astăzi au încercat să mă asasineze”, a declarat Maduro într-o intervenţie radiotelevizată.

”Nu am nicio îndoială că numele lui Juan Manuel Santos este în spatele acestui atentat”, a dat el asigurări.

La Bogota, Guvernul columbian a respins categoric această acuzaţie, pe care a catalogat-o drept ”absurdă”.

Un misterios grup rebel, care ar fi alcătuit din civili şi militari, a revendicat acţiunea, într-un comunicat difuzat pe reţele de socializare.

”Noi nu putem să tolerăm ca populaţia să fie înfometată, ca bolnavii să nu aibă medicamente, ca moneda să nu mai aibă valoare, ca sistemul de educaţie să nu mai înveţe nimic şi să nu facă decât să îndoctrineze cu comunism”, se arată în acest text, semnat de ”Mişcarea naţională a soldaţilor în cămaşă”, necunoscut până acum.

Ministrul venezuelean al Comunicaţiilor Jorge Rodrigue a declarat anterior că Maduro a scăpat unui atentat comis cu drone încărcate cu explozivi, în timp ce susţinea un discurs, la o ceremonie militară, în centrul Caracasului.

Şapte militari au fost răniţi şi spitalizaţi în urma atacului, a declarat ministrul.

Discurs întrerupt

”Este vorba despre un atentat împotriva persoanei preşedintelui Nicolas Maduro”, a dat asigurări ministrul după incident, în care Maduro şi-a întrerupt discursul, difuzat în direct la televiziunea guvernamentală.

În plină alocuţiune, după o detonare, Maduro, soţia sa Cilia Flores şi militari de rang înalt care-i înconjurau pe o estradă, s-au uitat către cer, cu un aer surprins şi îngrijorat.
Apoi camera a arătat câteva sute de militari în timp ce rupeau brusc rândurile şi fugeau pe bulevardul pe care se desfăşura evenimentul, într-o anumită confuzie. Televiziunea de stat a întrerupt, apoi, transmisiunea.

Potrivit ministrului Comunicaţiilor, ”o încărcătură explozivă (…) a fost detonată în apropierea estradei prezidenţiale”, iar alte încărcături au explodat în mai multe locuri ale paradei militare.

Maduro ”a scăpat complet neatins şi se află în acest moment pe cale să-şi efectueze activitatea obişnuită”, a declarat ministrul.

Preşedinte, a adăugat el, însă, ”este în reuniune permanentă cu înaltul comandament politic, cu miniştrii şi cu înaltul comandament militar”.

În intervenţia sa ulterioară, Maduro a anunţat mai multe arestări.

„Primele investigaţii ne arată că mai mulţi dintre finanţatorii atentatului trăiesc în Statele Unite, în statul Florida”, a declarat Maduro.

”Sper că preşedintele Donald Trump este dispus să lupte împotriva grupărilor teroriste”, a adăugat el.

Mai mulți răniți

Exploziile au ”cauzat rănirea a şapte militari” din cadrul Gărzii Naţionale Bolivariene, care erau mobilizaţi la faţa locului ceremoniei militare, iar aceste efective ”primesc în prezent îngrijiri” în spitale, a anunţat Rodriguez.

Guvernul a acuzat ”extrema dreaptă” – o expresie prin care desemnează opoziţia venezueleană – că este implicată în acest ”atentat”.

La câteva minute după evenimente, forţe de securitate erau pe cale să inspecteze un imobil situat în apropiere şi a cărui faţadă era înnegrită, a constatat AFP.

Incidentul a avut loc pe fondul unei situaţii sociale şi politice deosebit de tensionate. În Venezuela, toţi indicatorii economici sunt pe roşu de ani de zile. Inflaţia ar putea să atingă 1.000.000% la sfârşitul lui 2018, potrivit Fondului Monetar Internaţional (FMI), iar PIB-ul urmează să se prăbuşească cu 18%.

Penuria este generalizată – alimente, medicamente sau bunuri de consum curent – în această ţară, în care serviciile publice, îngrijirile de sănătate sau electricitatea, apa şi transporturile s-au degradat puternic.

Incidentul a avut loc în ziua împlinirii unui an a foartei contestatei Adunări Constituţionale venezuelene, care a permis Guvernului să acapareze puterea şi să neutralizeze opoziţia.

Profitând de disensiuni în tabăra anti-Maduro, această instanţă – alcăruită numai din susţinători ai şefului statului şi care dispune de prerogative lărgite – şi-a atribuit cea mai mare parte a competenţelor Parlamentului, singura instituţie din ţară controlată de opoziţie.

Adunarea Constituantă a devansat data alegerilor prezidenţiale, iar pe 20 mai Maduro a fost reales până în 2025, în absenţa opoziţiei – o ”victorie” nerecunoscută de o mare parte a comunităţii internaţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.