VIDEO Internauților americani nu le-a prea plăcut cum a decorat Melania Trump Casa Albă de Crăciun

La Casa Albă au fost inaugurate luni decoraţiunile de Crăciun după un aranjament conceput de prima doamnă, Melania Trump, sub sloganul „Comorile Americii” prin care a dorit să onoreze patrimoniul SUA pe întreaga perioadă a sărbătorilor. Reşedinţa prezidenţială va menţine aceste decoraţiuni toată luna decembrie pentru a primi peste 30.000 de vizitatori cu prilejul recepţiilor şi activităţilor din această perioadă festivă.

Un mare pom denumit ‘Gold Star Family’ prezidează Aripa de Vest a Casei Albe cu scopul de a omagia trupele americane detaşate în exterior, astfel încât au fost instalate mai multe tablete digitale pe care se vor putea scrie mesaje adresate celor care slujesc în afara patriei. Familiile Stelei Aurii sunt cele ai căror membri au căzut la datorie în luptele armate. O ghirlandă patriotică, în culorile drapelului american, şi mai multe stele aurii decorează zone ale Casei Albe.

Începând cu grădina unde se expune felicitarea oficială a familiei prezidenţiale şi unde un şir de 40 de brazi indică drumul. Şi continuând cu ornamentele de şemineu reprezentând vederi panoramice ale oraşelor New York, Chicago, San Francisco şi Saint Louis pentru a aduce un omagiu arhitecturii şi designului din SUA.

Un alt itinerariu este cel care conduce la Salonul Verde, unde este adus un omagiu recoltelor din diferite zone ale ţării, cu o amplă varietate de fructe, legume şi cereale. Pentru a evidenţia diversitatea teritorială, sunt expuse 72 de ornamente realizate manual din hârtie reprezentând cele şase regiuni ale ţării şi care au fost atârnate în brazii de peste 4 metri înălţime.

Pomul de Crăciun a fost instalat în Salonul Albastru şi măsoară 18 metri înălţime şi este împodobit cu 150 de metri de panglică din catifea albastră cu marginile aurite, având brodate însemnele fiecărui stat şi teritoriu al SUA.

Prima-doamnă a Statelor Unite, Melania Trump (48 de ani) a publicat imagini pe Twitter. Un total de 26.000 de decoraţiuni şi 69 de brazi naturali împodobesc în acest an încăperile reşedinţei prezidenţiale. Cel mai înalt dintre aceştia, amplasat în Camera Albastră, are aproximativ şase metri şi este decorat cu o panglică din catifea albastră lungă de 150 de metri, pe care sunt brodate cu fir aurit numele tuturor statelor americane, potrivit latestly.com.

Alţi 40 de brazi artificiali, roşii, ornamentează Colonada de Est. Creaţi din podoabe care imită fructele roşii, au atras un val de critici pe internet. Astfel, prima-doamnă a fost acuzată că nu are gust în alegerea decoraţiilor, dar şi că alegerea culorii reprezintă legătura preşedintelui Trump cu Rusia comunistă.

Vorbind despre motivele pentru care a ales roşu drept culoarea predominantă, Melania a spus: „Am ales această culoare pentru că ea se regăseşte în sigiliul prezidenţial. Este un simbol al vitejiei şi al valorilor“.

În plus, un alt utilizator de Twitter a comparat decorul ales de prima-doamnă cu unul dintr-o spălătorie auto. De asemenea, peste 14.000 de ornamente roşii şi mai multe case de turtă dulce, reprezentând instituţiile statului, şi-au găsit şi ele locul în Casa Albă. Nu lipseşte replica din turtă dulce a Casei Albe, amplasată în State Dining Room, una dintre cele mai mari încăperi ale reşedinţei. Casa din turtă dulce a fost realizată din 90 de kilograme de aluat, 9 kilograme de ciocolată şi alte 9 kilograme de glazură.

În plus, scările din interiorul reşedinţei au fost împodobite cu 6.000 de metri de ghirlande luminoase şi 12.000 de funde roşii. În acest an, ornamentul oficial al Casei Albe va putea fi cumpărat cu 22.95 de dolari şi este reprezentat de un glob de Crăciun sub forma reşedinţei prezidenţiale.

Melania Trump a ales să-şi pună amprenta asupra decoraţiilor de Crăciun şi prin crearea unor ornamente speciale pentru brazi. Astfel, un set de globuri au fost inscripţionate cu mesajul „Be Best“, care face referire la campania iniţiată de Prima Doamnă şi care militează pentru stoparea hărţuirii din mediul online. Nu au lipsit nici globurile în formă de minge de fotbal, o referinţă la pasiunea fiului ei, Barron Trump (12 ani).

Melania a postat pe contul ei de Twitter mai multe imagini, alături de mesajele: „Casa Albă străluceşte pentru sezonul festiv“ şi „Mulţumesc tuturor voluntarilor din toată ţara care au muncit din greu pentru a decora reşedinţa prezidenţială“.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *