VIDEO Mesaj pentru premierul Ungariei de la liberalii europeni: „mai întâi ne-a luat banii, acum vrea să distrugă Europa“

Guy Verhofstadt, liderul liberalilor europeni, ALDE, și unul dintre cei mai înverșunați critici ai premierului maghiar, a demarat o acțiune inedită împotriva politicilor lui Viktor Orban și a campanilor mass-media din cercul guvernului ungar.

Un panoul publicitar imens pe care scrie în limba engleză: „Mai întâi ne-a luat banii, acum vrea să distrugă Europa” și în maghiară: „La început, a vrut doar banii noştri. Acum, miza este unitatea Europei”, a fost amplasat pe o camionetă. Aceasta va circula mai întâi prin Bruxelles și mai paoi prin Ungaria.

Panoul a fost amplasat, marți, în piaţa din faţa sediului Parlamentului European, de unde autocamionul cu panoul va merge la sediul Partidului Popular European, al cărui membru este şi FIDESZ, după care urmează deplasarea la clădirea Ambasadei Ungariei, precum şi la sediile Consiliului European şi al Comisiei Europene. Potrivit informaţiilor oficiale, această acţiune a costat aproximativ 1.500 de euro.

Despre această acţiune, preşedintele Grupului ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa), Guy Verhofstadt, i-a informat pe colegii săi printr-o scrisoare, iar potrivit unei variante neconfirmate a acestei scrisori, „grupul ALDE s-a săturat de atacurile lansate în Ungaria împotriva valorilor fundamentale ale UE şi de campaniile mass-mediei ungare finanţate din banii publici şi lansate împotriva comunităţii europene. Prin urmare, Grupul ALDE răspunde guvernului de la Budapesta”.

Potrivit unor informaţii de presă, această campanie a fost programată să aiba loc în preajma Congresului Partidului Popular European, care va fi organizat în perioada 7-8 noiembrie la Helsinki, în Finlanda.
Această campanie vine și ca răspuns la panourile amplasate de guvernul de la Budapesta în care Judith Sargentini și pe Verhofstadt sunt prezentați drept aliați ai lui Geroge Soros. În plus, intr-un videoclip lansat de guvern este inclusă o declarați tru chiată a lui Verhofstadt în care acesta vorbea despre migrație.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *