VIDEO New York-ul a dat startul sărbătorilor de iarnă. Luminițele Bradului din Rockefeller Center au fost aprinse

Oraşul New York şi-a respectat şi anul acesta tradiţia marcată miercuri seară de aprinderea luminilor bradului instalat în Rockefeller Center, un eveniment care se desfăşoară de 85 de ani şi care dă startul sărbătorilor în acest oraş, relatează EFE. preluată de agerpres.ro.

Anul acesta, evenimentul organizat în jurul spectaculosului pom de Crăciun, care măsoară 22 de metri înălţime, a beneficiat de prezenţa unor vedete ca Diana Ross, Tony Bennett, Diana Krall şi John Legend. Alături de ei au participat şi Brett Eldredge, Darci Lynne Farmer, Martina McBride, Pentatonix Kellie Pickler şi Howie Mandel, la acest spectacol care a obligat întreruperea circulaţiei auto într-o amplă zonă din centrul Manhattanului, unde se află Rockefeller Center.

Pomul, un brad norvegian, a fost adus din localitatea Wallkill, la o oră şi jumătate distanţă de New, unde a crescut timp de 75 de ani pe terenul aflat în proprietatea lui Shirley Figueroa şi Lissette Gutierrez, un cuplu de femei portoricane. Bradul, cântărind 12 tone, devine astfel primul pom de Crăciun din Rockefeller Center pus la dispoziţie de un cuplu de lesbiene, sau de latino-americane.

O altă noutate de anul acesta este dimensiunea stelei care împodobeşte vârful bradului, realizată din aproape 3 milioane de cristale Swarovski, creaţie a reputatului arhitect polonezo-american Daniel Libeskind. De asemenea, peste 8 kilometri de instalaţii electrice cu zeci de mii de lumini au fost pornite miercuri şi vor fi aprinse zilnic, până la 7 decembrie, între orele 17:30 – 23:30, în timp ce de Crăciun, pe 25 decembrie, vor rămâne aprinse 24 de ore.

În data de 7 ianuarie bradul va fi tăiat în bucăţi şi va fi donat ONG american, Habitat for Humanity, care construieşte locuinţe pentru cei nevoiaşi. Primul pom de Crăciun instalat în acest loc a fost, în 1931, de muncitorii în construcţie care luau parte la lucrările de ridicare a Rockefeller Center.

Prima ceremonie oficială de aprindere a luminilor a avut loc în 1933, iar tradiţia a fost menţinută de atunci cu mici variaţii. Au fost chiar şi doi brazi instalaţi în acest loc emblematic, sau chiar trei, ca în 1942, împodobiţi în roşu, alb şi albastru, în semn de omagiu pentru trupele care luptau în al II-lea Război Mondial.

Cel mai înalt brad instalat aici a fost cel din 1999, măsurând 30,5 metri înălţime, şi care a fost adus din oraşul Killingworth, din statul Connecticut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *