VIDEO O bază importantă a forţelor aeriene ale SUA, parţial sub apă din cauza inundațiilor. Aeronavă strategică în cazul atacurilor nucleare, evacuată

Deoarece precipitațiile abundente au lovit săptămâna trecută Midwest, o treime din Baza Forțelor Aeriene Offutt, lângă Omaha, Nebraska și casa Comandamentul Strategic al SUA, s-a pomenit sub apă.

Potrivit Tech. Sgt. Rachelle Blake al Offutt , în jur de 60 de clădiri de la capătul sudic al bazei, inclusiv sediul central 55th Wing și două hangare de întreținere a avioanelor, au fost inundate în weekend cu până la opt picioare de apă. 55th Wing este o unitate a Forțelor Aeriene ale SUA, care este însărcinată cu Comandamentul de Combatere Aerian (Air Combat Command).

„Ca şi alte zone mari din Nebraska, personalul Offutt luptă cu inundaţiile care au început pe 15 martie”, a afirmat Baza Fortelor Aeriene Offutt pe pagina sa de Facebook, duminică.

„O creștere a nivelului apei în amonte din cauza unor căderi de zăpadă în această iarnă, în plus o scădere imensă a presiunii aerului la începutul săptămânii, a condus la inundarea părţii de sud-est a bazei cu apă din râurile Missouri și Papio Creek. Oficialii de la baza aeriană au evacuat vvineri baza lac, iar personalul a lucrat non-stop pentru a fortifica facilități cu mai mult de 235.000 saci de nisip și 460 bariere împotriva inundațiilor pentru a minimiza daunele cât mai mult posibil”.

Inundaţiile din ultima perioadă din statul Nebraska, Statele Unite, au afectat multe clădiri şi au forţat evacuarea unei aeronave importante pentru strategia de răspuns a SUA la un atac nuclear de la o bază militară a Aviaţiei americane. Experţii au subliniat că schimbările climatice pun în pericol securitatea naţională, potrivit Reuters. Preşedintele american Donald Trump a pus în nenumărate rânduri sub semnul întrebării dacă oamenii sunt cauza schimbărilor climatice şi a fost înfuriat de rapoartele armatei şi serviciilor de informaţii care spun că fenomenul reprezntă un risc la adresa securităţii naţionale.

Săptămâna trecută, „ciclonul-bombă” care s-a abătut asupra unei părţi a SUA a inundat aproximativ 60 de structuri, inclusiv 30 de clădiri ale bazei Offutt a Aviaţiei militare americane, a spus Ryan Hansen, purtător de cuvânt al 55th Wing, o unitate care efectuează misiuni de recunoaştere, culegere de informaţii şi susţinere în luptă pentru liderii SUA. Opt aeronave de la 55th Wing au trebuit să părăsească baza, a mai precizat Hansen, şi cei care lucrează acolo nu vor putea să stabilească clar nivelul de distrugere a hangarelor şi a clădirilor de mentenanţă până la sfârşitul săptămânii. Unul dintre avioane era un E4-B făcut de Boeing, pe care US Air Force l-ar folosi ca centru aerian de comandă în cazul unei urgenţe naţionale sau în caz de distrugere a unei baze de la sol, cum s-ar întâmpla în contextul unui atac nuclear.

Alte două aeronave E4-B au suferit daune în urma unei tornade din Offutt, în 2017. Francesco Femia, cofondator al Centrului pentru Climă şi Securitate, a spus că indundaţiile arată că intenţia Casei Albe ar trebui să fie de a lăsa armata să-şi facă treaba în a evalua pericolul schimbărilor climatice.

„Acesta este un exemplu de ameninţare esenţială asupra securităţii noastre naţionale din cauza unui dezastru legat de climă şi mai multe lucruri de acest fel sunt probabile în viitor,” a spus Femia. Deşi inundaţii în urma furtunilor violente legate de schimbările climatice care puteau provoca daune echipamentelor electronice şi mecanice au ameninţat bazele Marinei americane, precum cea din Norfolk, Virginia, Offutt este o reamintire a faptului că schimbările climatice sunt un risc şi pentru bazele care se afla departe de ocean. Offutt găzduieşte şi Comandamentul strategic, care este responsabil de arsenalul nuclear al ţării. Sediul Comandamentului strategic, situat pe vârful unui deal, nu a fost afectat de inundaţii şi nici clădirea sa, care se va deschide în această primăvară.

„Având în vedere că preşedintele neagă schimbările climatice… Nu ştiu dacă ironic este cel mai potrivit cuvânt pentru a descrie cât de ciudat ar fi ca rezultatele schimbărilor climatice să influenţeze capacitatea preşedintelui de a controla armele nucleare americane într-o criză,” a spus Stephen Young, reprezentantul Washingtonului la un program global de securitate de la Uniunea oamenilor de ştiinţă îngrijoraţi, care cere investiţii pentru protejarea bazelor de ameninţările schimbărilor climatice. Deşi schimbările climatice nu pot fi învinuite pentru o singură furtună, marea majoritate a oamenilor de ştiinţă spun că emisiile de la combustibilii fosili şi incendierea pădurilor blochează căldura în atmosferă şi creează furtuni şi inundaţii mai severe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *