VIDEO Rusia cu ochii pe exerciţiul NATO „Sea Breeze 2019” din Ucraina

În Ucraina a început, luni, exerciţiul NATO „Sea Breeze 2019” (Briza Mării 2019), organizat, timp de două săptămâni, pe teritoriul regiunilor Odesa, Mikolaiv şi Herson, scrie Rador.

În acest an, manevrele se desfăşoară cu implicarea a 3.000 de militari din 19 state, 32 de nave şi 24 de avioane. În afară de Ucraina și Statele Unite, la acest exerciţiu militar, care are loc pe teritoriul ucrainean din 1997, mai participă țări partenere precum Georgia, Bulgaria, România și Turcia.

Conform scenariului „Sea Breeze 2019”, un inamic ipotetic va încerca să blocheze accesul la mare de pe Dunăre. Într-o declaraţie a Flotei a 6-a a Statelor Unite, se arată că scopul acestor exerciţii militare este asigurarea securității regionale maritime și consolidarea relaţiilor dintre țările partenere.

Două nave militare americane se află în Marea Neagră pentru a participa la un exerciţiu NATO desfăşurat în largul Ucrainei, iar Administraţia Vladimir Putin a avertizat că monitorizează cu atenţie activităţile militare şi poate reacţiona „rapid” la „situaţii de urgenţă”.

Nava de intervenţie rapidă USNS Yuma (T-EPF-8) şi distrugătorul USS Carney (DDG-64) au sosit luni în Portul Odesa, situat în sudul Ucrainei, pentru a participa la Exerciţiul NATO „Briza Mării 2019 („Sea Breeze 2019”), anunţă Forţele Navale americane.

„Intrarea distrugătorului Carney în Marea Neagră pentru Exerciţiul Sea Breeze reafirmă angajamentul Forţelor Navale americane pentru această regiune vitală şi pentru partenerii noştri valoroşi. În acest mediu de securitate dinamic, capabilităţile noastre navale din Europa sunt constante şi continuă să efectueze misiuni de rutină alături de aliaţi şi parteneri din zona Mării Negre, pentru garantarea stabilităţii şi prosperităţii regionale”, a declarat viceamiralul Lisa M. Franchetti, comandantul Flotei militare a 6-a a SUA, conform site-ului News.usni.org.

Flota militară rusă a Mării Negre monitorizează cu atenţie Exerciţiul NATO şi poate reacţiona „rapid” la eventuale situaţii de urgenţă, a anunţat luni după-amiază Ministerul rus al Apărării, citat de agenţia Sputnik.

„Pentru a putea răspunde rapid la posibile situaţii de urgenţă în zona Mării Negre, forţele Flotei militare efectuează acţiuni de monitorizare a activităţilor navelor militare NATO în timpul Exerciţiului naval Sea Breeze 2019”, a transmis Ministerul Apărării de la Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *