VIDEO Zeci de tineri s-au încăierat în Piața Alexanderplatz din Berlin. Mobilizarea s-a făcut pe o rețea de socializare

21.03.2019, Berlin: Menschengruppen, Polizeifahrzeuge und Krankenwagen stehen auf dem Alexanderplatz. Nach einem Aufruf in sozialen Medien ist es auf dem Berliner Alexanderplatz zu einer Massenschlägerei gekommen. Die Aufnahme wurde durch eine Glasscheibe gemacht. Recrop. (Zu dpa: «Massenschlägerei auf Berliner Alexanderplatz - Neun Festnahmen») Foto: Monika Wendel/dpa - ACHTUNG: Bestmögliche Qualität +++ dpa-Bildfunk +++ | Verwendung weltweit

Sute de tineri au răspuns la un apel lansat pe platformele sociale şi s-au adunat în Alexanderplatz, o piaţă mare din centrul Berlinului, unde s-a produs o încăierare în masă, a anunţat vineri poliţia din capitala Germaniei, informează dpa, citată de agerpres. ro

„În jur de 400 de oameni s-au adunat în piaţă la începutul serii de joi”, a precizat un purtător de cuvânt al poliţiei. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţie, majoritatea dintre ei erau tineri sau adulţi tineri.

Altercaţia care a avut loc a implicat în jur de 50 de persoane, care au început să se îmbrâncească şi să se lovească cu picioarele, folosind şi spray-uri cu piper.

Poliţia a desfăşurat circa 100 de poliţişti şi a arestat temporar nouă oameni, folosind la rândul său gaz lacrimogen pentru a opri altercaţia, potrivit purtătorului de cuvânt. O poliţistă a fost rănită.

În jur de 20 de persoane care au fugit în staţia de metrou apropiată, au sărit pe şine şi au început să arunce cu pietre luate din balastul dintre linii.

Potrivit informaţiilor din mass-media, cauza altercaţiei ar putea-o constitui un conflict între grupuri rivale pe platforma YouTube.

Poliţia din Berlin a identificat câteva hotspoturi infracţionale în capitala germană, unul dintre ele chiar în Alexanderplatz, cunoscută de rezidenţi pur şi simplu ca „Alex”, cu turnul său de televiziune reprezentativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *